Ce se pune la rădăcina leușteanului ca să crească de doi metri. Calendarul care îți dublează recolta de frunze

Leușteanul dispare complet la sol în fiecare iarnă, iar mulți gospodari cred că planta a murit. În realitate este o perenă care se retrage în rădăcină și repornește singură primăvara, așa că tot ce se pune la rădăcina leușteanului toamna se vede direct în recolta anului următor.

Miza stă în calendar: momentul tăierii florilor, doza de cenușă și grosimea stratului de mulci decid dacă tufa rămâne pipernicită sau ajunge la doi metri.

Ce se pune la rădăcina leușteanului toamna, după ce frunzele se retrag

Primul strat care se aplică la bază este compostul de casă sau bălegarul de grajd bine descompus. Bălegarul trebuie să fie vechi și uscat. Niciodată acesta nu trebuie să fie proaspăt.

Se pune într-un strat subțire la baza plantei, amestecat ușor cu solul. Adică o rezervă de nutrienți care lucrează lent peste iarnă și hrănește rădăcina exact când pornește creșterea.

Al doilea truc, cel moștenit de la bunici, este cenușa de lemn. Potrivit extensiei agricole a Universității Iowa State, cenușa conține între 5 și 8% potasiu, până la 20% calciu și în jur de 1% fosfor. Acestea sunt fix mineralele de care are nevoie o plantă aromatică cu tulpini groase. Ba mai mult, cenușa are și efect de var: ridică pH-ul solului.

Aici apare și limita. Societatea Regală de Horticultură din Marea Britanie recomandă doar 50–70 de grame pe metru pătrat, adică un pumn sau doi, împrăștiate pe sol gol la sfârșitul iernii și încorporate ușor.

Referitor la restricții, cenușa nu se aplică pe soluri cu pH peste 6,5, iar cea provenită din cărbune, lemn tratat sau lemn vopsit se elimină complet, pentru că poate conține metale grele. Mai mult, cenușa nu se ține în ploaie: potasiul este solubil și se spală din grămadă.

Tăierea florilor peste vară ține frunzele fragede și planta viguroasă

Leușteanul face în al doilea an tulpini florale impresionante, care pot urca până la doi metri până la mijlocul verii. Problema este că florile trag toată energia plantei spre semințe, iar frunzele devin amărui și tari.

Așa că lucrarea care contează cel mai mult peste vară este tăierea umbelelor florale imediat ce se formează. Ghidul horticol britanic arată că îndepărtarea tulpinilor cu flori prelungește producția de frunze și extinde recolta.

Unii grădinari merg mai departe și scurtează toată tufa la aproximativ 15 centimetri la mijloc de sezon, ca să declanșeze o creștere nouă și fragedă.

Pe de altă parte, câteva flori lăsate să se deschidă atrag sirfide, viespi parazitoide și alte insecte utile, care curăță grădina de afide. Iar cine vrea semințe sau plante noi din semințe căzute singure poate lăsa una-două umbele intacte.

Tulpinile bătrâne, uscate, se taie aproape de sol, la circa 10 centimetri, fie după primele înghețuri, fie primăvara devreme, înainte de pornirea creșterii.

Stratul de mulci protejează rădăcina peste iarnă, dar nu se pune peste colet

După aplicarea îngrășămintelor, baza plantei se acoperă cu paie, frunze uscate sau iarbă cosită uscată. Stratul păstrează umezeala în sol, împiedică buruienile și ține rădăcina la adăpost și de arșiță, și de ciclul de îngheț-dezgheț al iernii.

Grosimea recomandată pentru plante perene este de 5 până la 7,5 centimetri. Printre greșelile cele mai frecvente se numără însă îngrămădirea mulciului direct peste coletul plantei, adică punctul în care tulpinile se unesc cu rădăcina.

Materialul se ține la 3–5 centimetri distanță de colet, altfel zona rămâne permanent umedă și apare putregaiul.

Mulcirea se face pe sol umed și curățat de buruieni, nu pe pământ uscat sau înghețat. Leușteanul, rudă apropiată cu țelina și pătrunjelul, cere umezeală constantă, dar nu suportă solul îmbibat cu apă.

Primăvara se udă cu macerat de urzici, iar tufa se desparte la 4-5 ani

Maceratul de urzici este îngrășământul natural cu cel mai mult azot dintre cele făcute în gospodărie. Se pune un kilogram de urzici la 10 litri de apă și se lasă la fermentat 7–14 zile, cu amestecare periodică. Ulterior se strecoară, se diluează 1:10 și se udă la rădăcină o dată pe săptămână, în perioada de creștere a frunzelor.

Analizele citate de publicațiile de grădinărit indică un raport de aproximativ 5,6 azot, 0,7 fosfor și 3,7 potasiu, adică exact profilul potrivit pentru o plantă cultivată pentru frunze.

Există însă și un truc pe care puțini îl aplică. Leușteanul are o rădăcină pivotantă groasă, iar tufa îmbătrânește: majoritatea plantelor perene rămân productive 7–9 ani. De aceea, la fiecare 4–5 ani, tufa se scoate cu cazmaua și se desparte. Acest lucru se face primăvara devreme, înainte de a porni frunzele, sau toamna târziu, după tăierea tulpinilor.

Fiecare fragment trebuie să aibă rădăcini suficiente și cel puțin un mugur. Bucățile se replantează imediat și se udă abundent câteva săptămâni.

Locul final contează la fel de mult ca îngrășămintele. Planta cere plin soare sau semiumbră ușoară, cu sol adânc, fertil, afânat, umed dar bine drenat, iar solurile grele și colțurile umbroase îi opresc creșterea.