Ce spune Ciucă despre sistarea angajărilor la stat și înghețarea salariilor

Nicolae Ciucă a vorbit despre măsura de sistare a angajărilor la stat și înghețarea salariilor. Premierul a declarat că, dacă în urma analizei pe care o vor face la Guvern, vor ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o vor discuta în coaliţie şi o vor asuma şi la nivel guvernamental.

Anunțul a fost făcut în contextul în care, în anul 2022 s-a raportat o diferență de locuri de muncă în plus, la nivelul instituţiilor statului, de aproximativ 17.774.

”Toate acestea s-au întâmplat prin angajările care s-au făcut la nivelul Ministerului Educaţiei, am discutat despre programul Creşe şi Grădiniţe şi a fost nevoie să încadrăm cu personal.

La nivelul Ministerului afacerilor Interne, peste 5.000 de angajaţi (..) discutăm de Ministerul Fondurilor europene, pentru că a trebuit să ne mărim aparatul administrativ, să fim în măsură să gestionăm fondurile alocate României şi s-a dovedit că a fost o măsură bună pentru că am reuşit să absorbim 11,3 miliarde de euro şi desigur la celelalte ministere, doar că cifrele au fost mici.

Totodată, a fost o măsură prin care am stopat angajările la nivelul fiecărei instituţii, lăsând totuşi posibilitatea ca în funcţie de nevoi, prin memorandum, pentru că aşa s-au angajat acele funcţii, să crească angajările în anumite ministere”, a explicat şeful Executivului majorarea numărului angajaţilor la stat.

Totodată, premierul a precizat că în urma unei analize ”pe care o vom face la Guvern, vom ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o discutăm în coaliţie şi o asumăm şi la nivel guvernamental.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...