Cetățenii nevaccinaţi ar putea intra în lockdown

Publicat: 23 oct. 2021, 20:02, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Cetățenii nevaccinaţi ar putea intra în lockdown
Israelul intră în lockdown pentru a treia oară

Cetățenii austrieci nevaccinați anti-coronavirus riscă să intre în carantină.

Conform noilor planuri guvernamentale, relatate de agenția DPA, acest lucru s-ar putea întâmpla dacă situaţia din unităţile de terapie intensivă se agravează.

„Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi”, a spus cancelarul Alexander Schallenberg vineri noaptea, după o reuniune de criză.

Schallenberg a exclus un lockdown pentru cei care au fost vaccinaţi sau care s-au recuperat după COVID-19. El şi-a exprimat speranţa că planurile vor trimite un semnal, relatează Agerpres.

Sunt încă prea mulţi „cei care ezită şi amână” să se vaccineze, a adăugat el.

Situaţia în secţiile de terapie intensivă este în mare parte stabilă, în ciuda creşterii numărului de infectări cu Covid-19.  Aproximativ 220 de paturi la terapie intensivă sunt ocupate în prezent de pacienţi cu COVID-19. Dacă acest număr va urca la 600, Austria va ajunge în faza cinci a planului său, care necesită restricţii masive de circulaţie pentru cei nevaccinaţi.

Incidenţa pe şapte zile în ţară este de puţin sub 230 de noi infecţii la 100.000 de persoane. Aproximativ 62% din populaţia eligibilă a Austriei a fost pe deplin vaccinată.