CFA România: Euro va trece de 5 lei, în șase luni

Analiştii CFA România se așteaptă ca euro să treacă de 5 lei, în următoarele șase luni, iar deficitul bugetar să atingă 6,8% din PIB, în 2021. În același timp, datoria publică ar putea să reprezinte 53% din PIB pentru orizontul de 12 luni,  potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Valoarea medie a anticipaţiilor privind evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2021 este de +7,2%.

Peste 87% dintre participanţii la sondajul lunar realizat de CFA România prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Pentru viitoarele șase luni, valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,0196, în timp ce pentru un orizont de timp de 12 luni este prognozată o valoare medie a cursului de 5,0672 lei pentru un euro.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, în scădere

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România s-a redus, raportat la luna anterioară, cu 0,9 puncte la valoarea de 73,6 puncte (indicatorul a crescut cu 40,3 puncte, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent). Reducerea s-a datorat componentei de anticipaţii a indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,38%.

Pe fondul prudenţei generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut pentru a doua lună consecutiv, însă se menţine la un nivel ridicat, aproape de maximul istoric, ceea ce denotă încredere în evoluţia economică viitoare. De asemenea, în contextul creşterii ratei inflaţiei, participanţii anticipează majorarea ratelor de dobândă de piaţa monetară în următoarele 12 luni, inclusiv cel puţin două majorări de rată de dobândă de politică monetară, de către BNR„, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

În același timp, peste 95% din participanţii la sondaj se așteaptă la o majorare a ratelor de dobândă de piaţa monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar peste 79% dintre ei anticipează majorarea ratelor de dobândă pentru scadenţele de 5 şi 10 ani.

Informații insuficiente

Sondajul a inclus, în contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, o serie de întrebări cu privire la conştientizarea acestor reglementări.

De asemenea, s-a avut în vedere și pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor.

 Principalul impediment în implementarea factorilor ESG este insuficienţa informaţiilor, urmat de lipsa expertizei în acest domeniu, conform răspunsurilor participanţilor.

Asociaţia CFA România realizează lunar acest sondaj de peste 10 ani, acesta reprezentând un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar la el participă membri ai Asociaţiei CFA România, precum şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.  

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...

Cum se ferește Piedone de ”vânători”! Cadoul inedit primit de edil

Cristian Popescu Piedone își ține la curent urmăritorii de pe rețelele sociale cu evenimentele din viața sa. Așa s-a întâmplat și astăzi, când a...