CFR Călători suplimentează rezerva de locomotive pentru intervenţii rapide

CFR Călători suplimentează începând de sâmbătă, până luni, în contextul avertizărilor Cod roşu şi portocaliu de instabilitate atmosferică, rezerva de locomotive din depouri şi staţii pentru intervenţii rapide în situaţii deosebite generate de condiţiile climatice extreme (intensificări ale vântului, ploi torenţiale, călduri excesive etc), informează compania printr-un comunicat.

Astfel, rezerva de locomotive va fi suplimentată cu câte o locomotivă Diesel aptă pentru remorcare trenuri de călători şi personal pentru deservirea acestora în depourile/staţiile Timişoara, Arad, Cluj, Braşov, Suceava, Craiova şi Drobeta-Turnu Severin.

„CFR Călători urmăreşte atent evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară şi asigurarea locomotivelor Diesel necesare pentru intervenţie”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, au fost impuse de către CFR SA restricţii de viteză pentru derularea traficului de călători în condiţii de siguranţă. Această măsură este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

Astfel, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo ce au implicaţii asupra derulării traficului feroviar de călători, pot să apară modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri, subliniază compania.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Iulian Dumitrescu, alte vesti proaste din partea procurorilor DNA

Iulian Dumitrescu, alte vești proaste din partea procurorilor DNA! Decizie de...

Preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit alte vești proaste din partea procurorilor! Procurorii DNA au...
Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...