China vs. restul lumii. SUV-ul electric ce poate merge 755 de kilometri cu o singură încărcare (VIDEO)

Publicat: 22 apr. 2023, 18:47, de Florentin Lucaniuc, în Business , ? cititori
China vs. restul lumii. SUV-ul electric ce poate merge 755 de kilometri cu o singură încărcare (VIDEO)

Xpeng a dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Shanghai noul G6, un SUV ce promite o autonomie de 755 de kilometri.

peng este unul dintre producătorii chinezi mai noi care încep să prindă teren, în special pe piața din China. Marca este prezentă inclusiv în unele țări europene, însă acum producătorul din statul asiatic tocmai a lansat un nou model care să concureze cu SUV coupe-urile europene.

Este vorba despre noul Xpeng G6, un SUV coupe de clasă medie, care este și electric. În primul rând, putem observa un aspect foarte fluid al noului model, cu suprafețe netede și rotunde, fără prea multe muchii ascuțite și panouri puternic sculptate. De altfel, design-ul caroseriei a fost creat în colaborare cu Cixin Liu, un scriitor de cărți science-fiction.

Datorită aspectului său fluid, noul Xpeng G6 are un coeficient aerodinamic de 0.248. În partea din față putem vedea luminile de zi LED unite printr-o bandă, alături de blocuri optice separate pentru faruri montate în bară. Avem aici și o mică priză de aer sub grila acoperită, precum și elemente de protecție la aripile laterale.

Plafonul conține o suprafață din sticlă de 2 metri pătrați și este panoramic.Acesta plonjează puternic în partea din spate, acolo unde avem și un eleron. În partea din spate putem observa o lunetă foarte mică. Sub aceasta avem și un al doilea eleron, care este activ, iar direct sub acesta avem și stopurile desenate în forma unor benzi LED, alături de inscripția mărcii cu litere mari.

Habitaclul are un design minimalist, cu un instrumentar digital aflat în spatele volanului și un ecran central de 15 inch pentru sistemul multimedia. Tot aici avem și tapițerie dintr-un material cu țesături ce conțin siliciu, în combinație cu microfibră. Xpeng spune despre această tapițerie că este rezistentă la pete și conține și o substanță care elimină bacteriile.

Constructorul chinez nu a divulgat multe informații despre alte dotări, dar spune că modelul vine echipat cu scaune față încălzite și ventilate. Mai mult, scaunele din față pot fi rabatate complet pentru a crea o încăpere asemănătoare unui salon.