Chirica despre alegerea liderului PNL: Contează foarte mult deschiderea candidaţilor faţă de Iaşi şi Moldova

Publicat: 20 aug. 2021, 15:24, de Eliza Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Chirica despre alegerea liderului PNL: Contează foarte mult deschiderea candidaţilor faţă de Iaşi şi Moldova

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că votul pentru funcţia de preşedinte al PNL va fi dat în funcţie de „deschiderea pe care fiecare candidat o va avea faţă de Iaşi şi Moldova”.

Partidul Naţional Liberal este un partid foarte matur care ştie să îşi aleagă liderii nu după spusele din culise, ci după propunerile efective pe care fiecare pretendent le va face electoratului său. De aceea voi spune că în calitatea pe care o am, de primar al municipiului Iaşi, membru al PNL, fără funcţii de conducere, dar prezent la congresul de pe 25 septembrie, voi analiza fiecare moţiune cu maximă acurateţe„, a afirmat Chirica.

El a recunoscut că în prezent în interiorul formaţiunii politice există „două trenduri”, unul conservator şi unul progresist, însă poziţionarea politică la alegerile interne se va face funcţie de deschiderea fiecăruia dintre candidaţii la preşedinţia PNL faţă de Iaşi şi de Moldova.

Există două trenduri

Există două trenduri, unul conservator, care s-a şi pronunţat, şi un trend progresist, care a fost anunţat dar nu am văzut documentul. Va trebui şi noi să ne alegem calea. Sunt convins că o vom face cu înţelepciune, poate ceea ce nu am demonstrat până astăzi, dar odată cu depunerea candidaturilor sunt convins că lucrurile vor intra în normalitatea unei competiţii a unor oameni înţelepţi care îşi vor alege liderul fără patimă, fără cuţite pe la spate şi fără să compromitem ideea pentru care românii ne-au ales.

Suntem oameni serioşi care vor binele acestei ţări, acestui oraş, acestei regiuni. Contează foarte mult deschiderea pe care fiecare candidat o va avea faţă de Iaşi şi Moldova, felul în care se va poziţiona politic faţă de Iaşi şi faţă de toată Moldova. Avem datoria morală de a încerca să atragem cât mai multe investiţii şi vizibilitate pentru oraşele Moldovei. Am avut discuţii şi cu ceilalţi lideri din regiunea Moldovei, inclusiv cu domnul Flutur, pe care îl respect foarte mult. Va conta foarte mult, ceea ce spune şi dumnealui, şi deschiderea pe care fiecare candidat o va arăta faţă de regiunea Moldovei. Sunt convins că împreună vor reuşi”, a mai spus primarul Mihai Chirica.