Chirii de 60 de lei pentru magistrați pensionari. Ministerul Justiției cere actualizarea urgentă a tarifelor

Publicat: 21 iul. 2025, 18:28, de Corina Oprea, în Justitie , ? cititori
Chirii de 60 de lei pentru magistrați pensionari. Ministerul Justiției cere actualizarea urgentă a tarifelor

După ce presa a dezvăluit că zeci de magistrați pensionari locuiesc în centrul Capitalei cu chirii de doar câțiva lei, Ministerul Justiției anunță că va solicita Guvernului revizuirea cadrului legal, neactualizat din 2007. Potrivit unor anchete media recente, unele sume lunare se ridică la doar 60 sau 197 de lei, deși imobilele respective sunt oferite de stat prin intermediul Ministerului.

Ministerul Justiției, reacție oficială la un scandal public

Ministerul Justiției a reacționat luni, 21 iulie, la informațiile apărute în presă privind chiriile extrem de mici plătite de foști sau actuali magistrați pentru locuințe de serviciu situate în zone centrale ale Bucureștiului.

„Constatăm faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007”, transmite Ministerul într-un comunicat de presă, precizând că, deși nu este inițiatorul acestui cadru legal, va sesiza instituțiile abilitate pentru revizuirea tarifelor.

Ministerul Justiției a explicat care sunt categoriile de personal din sistemul judiciar care beneficiază, potrivit legii, de locuințe de serviciu. Este vorba despre:

  • judecători și procurori,
  • personalul asimilat acestora,
  • magistrați-asistenți,
  • personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor,
  • angajații Institutului Național de Expertize Criminalistice,
  • personalul de probațiune.

În total, Ministerul administrează 89 de locuințe de serviciu doar în municipiul București, conform datelor oficiale.

Magistrații pensionari păstrează locuințele, chiar și cu chirii modice

Controversa recentă are la bază o prevedere din fostul cadru legislativ (Legea 303/2004), care a permis păstrarea locuințelor de serviciu de către magistrați și după ieșirea la pensie.

„În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere […] îşi păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieţii”, se arată în comunicatul MJ, care citează vechile reglementări.

Această prevedere a fost eliminată în noua Lege 303/2022, însă doar pentru contractele încheiate ulterior intrării în vigoare a noii legi. Cu alte cuvinte, magistrații pensionari care beneficiau deja de aceste locuințe au rămas cu drepturile intacte.

În comunicatul său, Ministerul Justiției arată că, deși nu are competența directă de a modifica cuantumul chiriilor – responsabilitate ce revine Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Finanțelor – va semnala „necesitatea actualizării acestor cuantumuri”.

Totodată, MJ afirmă că analizează cadrul legal referitor la situațiile locative vizate, pentru a identifica „inițiative adecvate” de actualizare, adaptate „exigențelor actuale”.

Scandalul vine pe fondul unei tensiuni publice crescânde legate de privilegiile de care se bucură o parte a magistraților – de la pensiile speciale, la locuințe subvenționate.