Chișinăul a aflat că Rusia pregătește diversiuni în Transnistria

Publicat: 25 mart. 2024, 14:17, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Chișinăul a aflat că Rusia pregătește diversiuni în Transnistria

Serviciile secrete ale Republicii Moldova au avertizat, astăzi, că Rusia pune la cale, în perioada următoare, mai multe acţiuni de provocare şi destabilizare în Transnistria şi în Zona de Securitate.

Modelul care va fi urmat este acela al incidentului care a avut loc în ziua în care la Tiraspol se desfăşura scrutinul pentru realegerea lui Vladimir Putin, organizat în ciuda interdicţiei impuse de guvernul moldovean.

Autoritățile de la Tiraspol au anunţat pe 17 martie că o dronă kamikaze, care ar fi zburat dinspre Ucraina, ar fi atacat o unitate militară din regiunea transnistreană. În urma incidentului, ar fi fost distrus un elicopter Mi-8MT. Tiraspolul nu a raportat victime, însă a calificat incidentul drept un atac terorist şi a anunţat deschiderea unui dosar penal în acest caz.

Chişinăul nu a confirmat incidentul raportat de Tiraspol, calificându-l drept o „tentativă de a provoca frică şi panică în regiune”. Şi preşedinta Maia Sandu a spus, a doua zi, că incidentul „seamănă a acţiuni de provocare, care să alimenteze frica şi să creeze o situaţie tensionată”.

Biroul pentru politici de reintegrare din cadrul Guvernului de la Chişinău a confirmat official astăzi, după efectuarea unor analize, că presupusul atac cu dronă kamikaze din regiunea transnistreană a fost provocat deliberat.

Serviciile specializate ale Republicii Moldova au analizat cu atenţie imaginile video difuzate pe diverse reţele sociale şi în mass-media din stânga Nistrului. Analiza a arătat că materialele difuzate conţin elemente evidente de montaj video, indicând faptul că incendierea elicopterului a fost cauzată de alţi factori decât drona care apare în imagini.

„Incidentul a fost provocat deliberat cu scopul de a crea panică şi a menţine tensiunea în societate pe ambele maluri ale Nistrului”, a comentat un oficial al Biroului pentru politici de reintegrare.

Instituţia mai spune că, din informaţiile de care dispune, în perioada următoare se pun la cale mai multe astfel de acţiuni de către Federaţia Rusă, în perimetrul regiunii transnistrene şi al Zonei de Securitate. „În lipsa posibilităţii de a ataca militar Republica Moldova, astfel de acţiuni au scopul de a creşte panica, de a induce neîncredere în societate şi de a slăbi economia. Accentuăm că asemenea acţiuni nu au consecinţe reale şi nu reprezintă un pericol real pentru cetăţeni, ci sunt planificate doar pentru a speria oamenii”, precizează Biroul de reintegrare.

Biroul, condus de vicepremierul Oleg Serebrian, dă asigurări că autorităţile competente ale Republicii Moldova, în cooperare cu partenerii externi, „urmăresc cu atenţie situaţia din regiune, în vederea menţinerii stabilităţii şi preîntâmpinării unor noi provocări”.