Cinci oferte pentru construcția unei autostrăzi la care se muncește din 2004

Publicat: 01 mart. 2023, 19:21, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Cinci oferte pentru construcția unei autostrăzi la care se muncește din 2004

Companii din Ungaria, Turcia, Austria și România se bat pentru construcția unui tronson din autostrada Transilvania.

Miercuri, 01.03.2023, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului “PROIECTARE ȘI EXECUȚIE pentru finalizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3C: Suplacu de Barcău-Borș, Subsecțiunea 3C2 Chiribiș- Biharia (km 30+550-km 59+100)”.

Până la termenul limită au depus oferte următorii operatori economici:

  1. CONSTRUCTII ERBASU SA
  2. Asocierea DUNA GROUP INTERNATIONAL KFT – SC ING SERVICE SRL – SC DUNA CONSTRUCTII RO SRL
  3. MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET AS
  4. Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA
  5. Asocierea SC STRABAG SRL – ANTREPRIZA DE REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SA

Valoarea estimată a acestui contract este de 877.779.813,41 lei fără TVA.

Perioada de proiectare și execuție a contractului este de 24 de luni din care, 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.

Autostrada Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea din care face parte și Secțiunea 3C2 Chiribiș – Biharia corelată cu Autostrada București – Brașov va asigura o legătură directă între România și vestul Europei.

În perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

Este vorba de un tronson cu probleme. În mai 2022, CNAIR a reziliat contractul pentru lotul Chiribiș-Biharia semnat cu o asociere condusă de compania Trameco. Sorin Grindeanu motiva atunci rezilierea prin prisma blocajului generat de constructor care încă nu oferise un proiect tehnic conform.

Chiribiș-Biharia a fost realizat parțial de pe vremea Bechtel. În 2013, s-a reziliat contractul cu americanii. Peste doi ani, tronsonul a fost recontractat cu spaniolii de la Corsan-Corviam, contract reziliat în 2016 pentru că antreprenorul nu lucrase practic nimic. În 2020, s-a semnat cu asocierea Trameco-Drum Asflat, contract ce a durat până în 2022.