Cine conduce grupul de lucru care va elabora noua lege a audiovizualului

Publicat: 07 dec. 2022, 09:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE
Cine conduce grupul de lucru care va elabora noua lege a audiovizualului

Grupul senatorilor PNL a anunțat cine conduce grupul de lucru care va elabora noua lege a audiovizualului. 

Astfel, Vlad Mircea Pufu a fost desemnat marți să conducă grupul de lucru care va elabora noua lege a audiovizualului.

„Președintele interimar al Senatului, senatorul PNL Alina Gorghiu, și președintele comisiei pentru cultură și media, senatorul PNL Viorel Badea, l-au desemnat pe senatorul PNL Vlad Mircea Pufu să fie coordonator al grupului de lucru ce se va ocupa de elaborarea noii legi a audiovizualului”, se arată într-o postare a grupului PNL de la Senat.

Cine conduce grupul de lucru care va elabora noua lege a audiovizualului

Potrivit liberalilor, lucrul la noua lege va începe din sesiunea parlamentară care debutează în februarie 2023.

„Deși legea a intrat în vigoare de curând, Colegiul Legislativ a făcut observații în privința multor articole, care devin aproape inaplicabile. Din 1996, când a fost elaborată legea, și până acum, s-au făcut numeroase amendamente, astfel că în acest moment actul normativ are nevoie de corecții pe fond”, spun senatorii liberali.

Ce se dorește să fie legea audiovizualului

Vlad Mirea Pufu consideră că „se impune o rescriere în totalitate a Legii audiovizualului la recomandarea Consiliului Legislativ”

„Este nevoie de o actualizare, astfel încât să rezulte o lege modernă, adaptată perioadei pe care o traversează media audiovizuală. O lege deplin armonizată și cu noua directivă pe care Uniunea Europeană o recomandă în legătură cu un act normativ privind libertatea mass-media”, a adăugat senatorul PNL.

El este, totodată, și secretarul comisiei pentru afaceri europene a Senatului României.