Cine e masonul care a tras sforile ca dosarul de omor al medicului Laura Bălănescu să fie îngropat de procurorul Marius Iacob
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/MARIUS-IACOB.jpg)
Celebru procuror „Elodia”, adică Marius Iacob, a revenit iar în prim plan prin mușamalizarea unui dosar de ucidere din culpă a unui copil de către soția unui așa-zis mason cu greutate.
Pe data de 20 octombrie 2018, Ștefan Duță, un băiețel de aproape doi ani, a murit în urma unei operații efectuate la Spitalul Sanador din București de către medicul Laura Bălănescu, soția lui Radu Bălănescu, fostul pseudo-șef al masonilor din România confirmat ca plagiator notoriu de UMF Carol Davila (Radu Ninel Bălănescu, directorul Spitalului Gr. Alexandrescu, confirmat ca plagiator de UMF Carol Davila.).
Medicul Laura Bălănescu a fost cercetată, inițial, pentru ucidere din culpă
Conform raportului INML, moartea s-a datorat „unui șoc hemoragic, survenit în evoluția unei hemoragii interne, având ca sursă lezarea vaselor sanguine testiculare stângi cu hematom retroperitoneal masiv consecutive, survenită în timpul intervenției chirurgicale efectuate pe data de 20.10.2018“.
Imediat s-a deschis un dosar penal de uciderea din culpă a lui Ștefan Duță, băiețelul care a murit în urma unei operații făcute la Spitalul Sanador de către medicul Laura Bălănescu. Procurorul care a instrumentat inițial cazul, Ruxandra Ionescu, a decis ca medicul Laura Bălănescu să fie cercetată pentru ucidere din culpă.
Procurorul general Alex Florența a jucat pentru Bălănescu pe mâna lui Marius Iacob
Numai că, în aprilie 2024, procurorul general al României, Alex Florența, a luat dosarul de la procurorul Ruxandra Ionescu și i l-a repartizat lui Marius Iacob, ajuns vedetă pentru cazul „Elodia” și, totodată, specialist în clasări controversate.
Conform rechizitoriului, procurorul Marius Iacob a decis să le trimită în judecată pentru ucidere din culpă doar pe medicul Mădălina Abdel Karim și pe asistenta Florentina Agagiu, dar, în același timp, a clasat acuzațiile de ucidere din culpă pentru medicii Laura Bălănescu, Valeria Cornelia Vlăsceanu, Laura Florentina Vasile, Maria Florea și Ligia Gabriela Drăguț.
Astfel, medicul Laura Bălănescu, cea care l-a operat pe micuțul decedat Ștefan Duță, a fost scoasă nevinovată de procurorul Marius Iacob. Adică, încă un caz celebru mușamalizat de procurorul Elodia.
Mircea Gheordunescu, „fratele” mai mare al lui Radu Bălănescu
Dar ceea ce nu s-a spus despre mușamalizarea acestui omor din culpă medicală este faptul că un personaj influent în așa-zisa masonerie românească și servicii secrete s-a implicat în clasarea dosarului Laurei Bălănescu. Este vorba de Mircea Gheordunescu, fost adjunct al directorului Serviciului Român de Informații în perioada 1997-2001, Costin Georgescu, ajuns după aceea consul general al României la Milano.
Acesta este de foarte mult timp „umbra” lui Radu-Ninel Bălănescu, așa-zisul vătaf al Marii Loji Naționale din România (MLNR).
Practic, Mircea Gheordunescu a fost și este fratele mai mare al plagiatorului Radu Bălănescu și, ca atare, l-a „convins” pe Marius Iacob că medicul Laura Bălănescu este nevinovată, deși micuțul Ștefan Duță, operat de aceasta, a murit.
Așadar, Marius Iacob s-a conformat recomandărilor făcute de Mircea Gheordunescu că deh…dacă-i ordin cu plăcere și o mână spală pe cealaltă și ambele fața pseudo-masonului plagiator Radu Bălănescu!