Cine este Ana Maria Pah, măicuța-medic care lucrează la Spitalul CFR din Timișoara

Din vara anului 2022, Spitalul Spitalul CFR din Timișoara are angajată o măicuță pe postul de medic primar de Medicină Internă. La spital, îmbracă deopotrivă halatul alb cu stetoscopul la gât, dar și haina monahală.

„Asta a fost rânduiala lui Dumnezeu. Dacă m-ați fi întrebat acum câțiva ani ce o să fac și unde o să fiu, nu știam să vă răspund. Dar iată că Dumnezeu a aranjat așa de bine lucrurile încât sunt aici și sunt și măicuță, și doctor” a declarat măcuța.

Măcuța-medic a terminat Facultatea de Teologie din Timișoara și apoi a urmat Medicina, iar în anul patru, Ana Maria Pah a intrat în mănăstire, devenind maica Anastasia.

„Am analizat foarte mult anxietatea și depresia la pacienții coronarieni. Am lucrat împreună cu un psiholog al spitalului, și să știți că pacienții care și-au corectat anxietatea și depresia au evoluat mult mai bine după o intervenție cardiologică. Dar depinde de pacient, fiecare om are particularitatea lui. Cel mai greu e să lucrezi cu sufletul omului, pentru că numai Dumnezeu știe ce este acolo. Dar sunt pacienți care îmi vorbesc și despre problemele lor. În special, mamele se necăjesc foarte mult pentru copii. Și atunci apar diferite boli, în funcție de care organ este mai sensibil. Pot să vă spun că bolile trupești, marea majoritate a lor, sunt legate și de o problemă sufletească”, a povestit măicuța-doctor de la Spitalul Clinic CF Timișoara.

„Este un medic extraordinar, are un har deosebit. Pacienții o adoră. Iată că reușim să mergem și pe nișa aceea de empatie extraordinară dobândită prin faptul că are o facultate de teologie. Dar este medic primar de medicină internă, este medic specialist de cardiologie, profesional este extraordinar de bună”, a spus și Stela Iurciuc, managerul Spitalului CF din Timișoara pentru ziare.com.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ascensiunea necoafată a directorului Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...