Cine este primarul de municipiu reședință de județ cu cele mai multe mandate

Publicat: 16 dec. 2023, 11:38, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Cine este primarul de municipiu reședință de județ cu cele mai multe mandate

Liberalii și-au desemnat deja candidatul într-unul dintre cele mai importante municipii reședință de județ din Moldova, care este de fapt primarul aflat acum în funcție care a înregistrat o premieră administrativă în România.

Actualul primar PNL al Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, în această săptămână, că va candida pentru un nou mandat, adică al șaselea. El este primarul municipiului Suceava din anul 2004, fiind ales inițial din partea PNL, ulterior reales în 2008 și apoi în 2012 din partea PDL, iar din 2016 și în 2020 a fost reales din partea PNL. 

Ion Lungu este susținut și promovat de baronul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur, cel care îl susține și acum pentru obținerea celui de al șaselea mandat. Practic, Ion Lungu este edilul cu cele mai multe mandate dintre toți primari municipiilor reședință de județ din România, ceea ce este o premieră pentru România după 1990.