Cine este Robert Prevost, noul Papă Leon al XIV – lea (Video)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/conclavul-reia-votul-de-alegere-a-papei-zeci-de-mii-de-oameni-sunt-cu-ochii-pe-hornul-capelei-sixtine-in-ziua-cu-patru-scrutine-971083.jpg)
Cardinalul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, ales noul Papă de Conclavul de la Vatican, cu numele de Leon al XIV-lea, este originar din Chicago și a lucrat timp de mulți ani ca misionar în Peru înainte de a fi numit arhiepiscop acolo.
El provine dintr-o familia multinațională. Tatăl său era franco-italian, iar mama sa avea și ea o ascendenți europeni.
Născut la 14 septembrie 1955, Prevost a studiat la seminarul mic al Ordinului Sfântului Augustin, în care a intrat în 1977. Este licențiat în teologie și deține și un titlu în matematică, de la Universitatea Villanova în 1977. Deține și un Master în Divinitate de la Uniunea Teologică Catolică din Chicago și atât o licență, cât și un doctorat în drept canonic de la Colegiul Pontifical Sf. Toma de Aquino din Roma.
Hirotonit preot în 1982, a fost trimis doi ani mai târziu ca misionar în Peru, țară în care a rămas mulți ani. Robert Prevost a petrecut în total două decenii în Peru, unde a desfășurat activitate misionară și a devenit arhiepiscop-episcop emerit de Chiclayo, în nordul țării.
A revenit la Chicago în 1999 ca superior provincial al augustinilor din Midwest, apoi devine prior general în 2001.
În 2014, Papa Francisc l-a numit administrator apostolic al diecezei de Chiclayo, în nordul Peru-ului.
În urmă cu doi ani, Papa Francisc l-a ales pe Robert Prevost pentru a-l înlocui pe Marc Ouellet în funcția de prefect al Dicasterului Vaticanului pentru Episcopi, încredințându-i sarcina de a selecta următoarea generație de episcopi.
Robert Prevost nu este considerat doar un american, ci un cleric care a condus Comisia Pontificală pentru America Latină, potrivit BBC.
Un papă reformator
Noul Suveran Pontif, care și-a ales numele de Papa Leon, este considerat un reformator. Însă, perioada în care a fost arhiepiscop în Peru a fost umbrită de acuzații de mușamalizare a unor abuzuri sexuale, care au fost negate de eparhia sa.
Cotidianul italian La Repubblica l-a descris drept „cel mai puțin american dintre americani” din cauza tonului său moderat.
Cunoașterea sa profundă a dreptului canonic l-a făcut de asemenea o alegere liniștitoare pentru cardinalii conservatori care doresc o atenție mai mare acordată teologiei.
După moartea lui Francisc, Prevost afirma că „mai este mult de făcut” în sânul Bisericii.
„Nu ne putem opri, nu ne putem întoarce înapoi. Trebuie să vedem ce vrea Duhul Sfânt pentru Biserica de azi și de mâine, pentru că lumea de azi, în care trăiește Biserica, nu mai este cea de acum zece sau douăzeci de ani”, declara el în aprilie.
„Mesajul este același (…) dar modul de a ajunge la oamenii de azi, la tineri, la săraci, la politicieni, este diferit”, adăuga el.