Cine este românca care participă la un experiment NASA

Publicat: 18 apr. 2023, 10:58, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE
Cine este românca care participă la un experiment NASA
Sursă foto: ziare.com

O româncă va face parte din echipa de cercetători NASA. Timp de un an, aceștia vor experimenta existența umană pe planeta Marte într-o capsulă.

Este vorba, mai exact, de românca Irina Anca Șelariu, care și-a început studiile la Universitatea Transilvania Brașov și le-a continuat și aprofundat în SUA. Românca are un doctorat în biomedicina la Universitatea din New Jersey.După terminarea studiilor, aceasta a devenit specialist în microbiologie în marina SUA.

Irina Șelariu s-a remarcat prin descoperirea și fabriciarea unor vaccinuri virale și managementul proiectelor de cercetare a bolilor infecțioase.

NASA a demarat prima misiune analogică de un an a agenției într-un habitat pentru a simula viața pe Marte. Pentru această misiune, NASA avea nevoie de patru participanți, care

La momentul actual, NASA pregătește o prezență pe termen lung pe Lună pentru știință și explorare prin Artemis. Cunoștințele dobândite pe și în jurul Lunii vor ajuta la trimiterea primilor astronauți pe Marte în viitor.

Într-un discurs susținut în 2018 la ediția TEDX Talks, Anca Șelariu a vorbit despre pasiunea sa.

„Când aveam 4 ani, bunicul mi-a spus că Universul este infinit. A trebuit să fac un pas înapoi și să-mi imaginez asta. Și am început să cumulez cunoștințe din domenii umaniste, din științe, dintr-o varietate de domenii și am observat un lucru: că, de fapt, toți vorbesc aceeași limbă cu care au încercat să picteze acest mister multidimensional al vieții. (…)

Lumea mă întreabă de ce vreau să merg pe Marte câtă vreme mai sunt atât de multe lucruri care trebuie rezolvate aici, pe Pământ. Și răspunsul meu este: tocmai de aceea trebuie să ajung pe Marte. Pentru că efectele secundare ale tehnologiilor vor ajunge să rezolve problemele pe care le avem azi aici”, a povestit Șelariu.