Cine pune sub semnul întrebării consumul de gaze pentru luna februarie 2022

Publicat: 23 nov. 2021, 16:42, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Cine pune sub semnul întrebării consumul de gaze pentru luna februarie 2022

În luna februarie, România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze, după cum arată datele Transgaz, susține Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă. La Ministerul Energiei, această problemă nu există, deocamdată, chiar dacă piața gazelor trece printr-o perioadă dificilă.

„Dacă ne uităm pe site-ul Transgaz, vedem că consumul de gaze în februarie a fost între 76 şi 78 de milioane de metri cubi pe zi în ultimii zece ani. Pe aceeaşi pagină, vedem că ce este rezervat pe aceeaşi lună înseamnă 46 de milioane, adică 32 de milioane de metri cubi nu există în acest moment rezervate. Dincolo de faptul că 41% dintr-o potenţială cerere pe luna februarie nu există, însumând toate capacităţile tehnice pe care le are în momentul de faţă disponibile Transgaz vedem că tot n-am avea 20% gaze pentru un astfel de vârf, care a fost prezent în ultimii zece ani în România, aşa cum arată datele Transgaz”, a declarat Dumitru Chisăliţă, în cadrul Forumului Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence şi Asociaţia Energia Inteligentă.

La rândul său, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, susține că în momentul de faţă nu este stabilită o listă cu primii întreruptibili și nici nu se pune problema acum legat de deconectarea vreunui  consumator.

„În şedinţa comandamentului de iarnă astăzi (marţi – n.r.) vom face o recapitulare şi vom monitoriza foarte foarte atent situaţia de câte ori este cazul, săptămânal, bineînţeles. Nu cred că se pune problema în momentul de faţă de consumatori întreruptibili”, a arătat George Niculescu.

În replică, Dumitru Chisăliţă a precizat că problemele în alimentarea cu gaze în această iarnă sunt iminente, iar ministerul ar fi trebuit să aibă un plan.

Perioadă dificilă

România traversează acum cea mai dificilă perioadă din istorie pe piaţa gazelor.

„Aceasta din cauza suprapunerii nefaste între capacitatea de a importa gaze în această iarnă, care din păcate este limitată, după cum vedem pe site-ul Transgaz, rezervările de capacitate sunt reduse în acest moment şi influenţate de schimbarea fluxurilor de gaze în Balcani, dar ne confruntăm şi cu cele mai mari preţuri care au existat vreodată în sectorul gazelor naturale din România şi din Europa. Din păcate, veştile nu sunt îmbucurătoare pentru această iarnă. Pe diverse prognoze pe care le-am făcut în ceea ce priveşte evoluţia preţului, există scenarii potrivit cărora la vârf de consum, atunci când cererea va deveni foarte mare, preţurile ar putea ajunge între 762 şi 1.074 lei pe MWh”, a mai afirmat Dumitru Chisăliţă.

Săptămâna trecută, preţul a crescut cu 30% în doar câteva zile ca urmare a unor informaţii privind avizarea conductei Nord Stream 2, iar prețurile se vor mai majora, cel mai probabil.

„Nici anul viitor nu vine cu preţuri îmbucurătoare: dacă urmărim ce se întâmplă pe Bursa Română în Mărfuri, inclusiv în tranzacţiile de astăzi, vedem că practic preţul gazelor naturale în semestrul întâi din 2022 este mult mai mare decât în prezent ca preţ mediu, discutăm de tranzacţii care au fost închise la 83,8 lei, iar media pentru anul viitor, 262,18 lei, ultima tranzacţie efectuată, depăşeşte nivelul preţului plafonat”, a completat specialistul.