Ciolacu, despre rotativă: Mi l-aș dori pe Tudose în Guvern

Publicat: 02 mai 2023, 10:32, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Ciolacu, despre rotativă: Mi l-aș dori pe Tudose în Guvern

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu că își dorește ca europarlamentarul Mihai Tudose să facă parte din noul guvern după rotativa guvernamentală. Totodată, liderul PSD a mai declarat că rotativa va fi realizată până la data de 1 iunie și ulterior va deveni prim-ministru prin vot în Parlament.

”Intrebati-l pe el. Mi l-aș dori pe Tudose in Guvern. Vom avea o discuție în continuare. Tudose știe tot tabloul din Guvern, a fost prim-ministru, ați văzut că nici Grindeanu nu a avut rețineri să vină ministru, unul dintre cei mai performanți miniștri. Am închis un vis și va exista Autostrada Moldovei, eu sper ca până la finalul lui 2024. Eu am mers cu Grindeanu la fiecare lot în parte să vedem cum decurg lucrarile și există aceste premize. Pai daca schimbi ministrii la șase luni? În Germania nu s-au schimbat 14 ani, nu poți sa faci totul doar dupa moftul politicului!”, a spus Ciolacu, la Antena 3 CNN.

În urma rotativei, Finanțele vor reveni celor de la PNL. În aceste condiții, Adrian Câciu, actualul ministru de Finanțe din partea PSD, va părăsi Guvernul.

”Ministerul de Finante revine in protocol PNL. Eu ma raportez la un calendar asumat si un protocol asumat.”, a explicat Ciolacu.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă va rămâne ca ministru în Guvern, Ciolacu a răspuns:

”Presupun ca ia decizia cu PNL. Nu e corect sa vorbim de schimbari de ministri cu o luna inainte, pentru ca nu mai functioneaza Ministerul. Tot Guvernul va cadea, va fi un Guvern nou. Eu astept o discutie cu prim-ministrul, e primul indreptatit sa facem o evaluare a noastra. Am si eu evaluarea mea cu echipele de lucru de la partid. Nu mai luam decizii pe genunchi. Partidul Social Democrat a depasit asta.”, a mai explicat liderul PSD.