Ciprian Ciucu: Spitalul ce se va construi pe bd. Timişoara ar putea fi gata în 2024

Publicat: 08 sept. 2021, 16:15, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ciprian Ciucu: Spitalul ce se va construi pe bd. Timişoara ar putea fi gata în 2024

Spitalul pe care Primăria Sectorului 6 îl va construi pe bulevardul Timişoara ar putea fi gata în 2024, investiţia fiind estimată la circa 340 milioane de lei, a declarat primarul Ciprian Ciucu, miercuri, cu prilejul prezentării studiului de fezabilitate privind acest obiectiv.

„Dacă vom avea sprijinul Guvernului, timpul de execuţie poate să fie 3 ani. Dacă nu şi va fi efortul doar de la bugetul local, va trebui ca la fiecare an să punem nişte bani din bugetul local şi atunci evident investiţia s-ar putea lungi pe perioadă mai mare, în funcţie de fonduri. Mă aştept ca undeva prin 2024 spre final sau poate în 2025 să fie gata, dacă vom asigura surse de finanţare. Dacă nu vom avea surse de finanţare şi va trebui să alocăm câte 20 milioane sau mai mult de la bugetul local, atunci, în funcţie de cum ne vin banii de la buget, l-am avea gata în 2025 – 2026”, a precizat Ciprian Ciucu.

Potrivit acestuia, în Sectorul 6 nu sunt spitale de stat, iar dacă locuitorii din Crângaşi sau Giuleşti se pot adresa unităţilor spitaliceşti din nord, cei din Drumul Taberei şi Militari nu au acces facil la servicii de sănătate.

El a menţionat că terenul pe care se va construi spitalul este situat la intersecţia Valea Cascadelor cu bulevardul Timişoara şi a amintit că a fost dat în administrarea autorităţii locale de CGMB.

Medicul Bogdan Furtună, consilier al primarului Sectorului 6 pe probleme de sănătate, a menţionat că spitalul va oferi servicii medicale de spitalizare de zi, spitalizare medicală continuă şi ambulatoriu şi că vor exista şi un Compartiment de Primiri Urgenţe şi „un nucleu de cercetare”. El a precizat că vor fi disponibile 160 de paturi pentru spitalizare continuă şi 20 de paturi pentru spitalizare de zi şi a estimat necesarul de angajaţi ai spitalului la 370.

Elena Osman, arhitect al firmei care a realizat studiul de fezabilitate, a menţionat că spitalul se va construi pe un teren de circa 33.000 mp şi va avea un regim de înălţime demisol+parter+3 etaje+etaj 4 retras.

Spitalul va avea: Secţie de Obstetrică-Ginecologie, Compartiment Neurochirurgie/Chirurgie Spinală, ATI, Compartiment Gastroenterologie, Secţie Oncologie Medicală, Compartiment Urologie, Chirurgie Generală, Secţie Medicină Internă, Compartiment Neurologie, Compartiment Chirurgie Toracică.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat că este nevoie de un spital care să fie aproape de comunitate. În opinia sa, spitalul va fi atractiv pentru cadrele medicale.

„Demersul pe care-l are primarul Ciprian Ciucu are un impact, aş îndrăzni să spun, chiar naţional, pentru că până la urmă cunoaştem starea sistemului de sănătate, medicii şi personalul medical pleacă, au plecat, mai puţin în ultimii ani, însă fenomenul există în continuare. (…) Să ai o clădire nouă dotată cu aparatură nouă va crea pentru resursa umană toată atractivitatea”, a spus Andrei Baciu.

Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, a spus că pandemia a demonstrat că spitalele vechi care nu au circuite ar trebui demolate şi făcute unele noi.

El a adăugat că îşi doreşte ca noul spital să fie unul clinic.