Circulaţia pe Podul de la Brăila va fi deschisă şi pe timpul nopţii

Publicat: 30 nov. 2023, 15:15, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Circulaţia pe Podul de la Brăila va fi deschisă şi pe timpul nopţii
Podul Braila

După patru luni și jumătate, circulația pe Podul peste Dunăre de la Brăila va fi deschisă non-stop. Anunțul a fost făcut de reprezentanții CNAIR.

În cele patru luni și jumătate, constructorul italian a reușit să demonteze complet o singură macara, chiar dacă vremea a fost bună.

Podul are un rol important, fiind singura cale rutieră deschisă între județele Brăila și Tulcea. Legătura la DN 22 spre Tulcea este deschisă doar pe varianta scurtă de la Măcin urmând ca, cel târziu în vara anului viitor (cu mare întârziere) să fie dată în trafic și varianta lungă pe la Jijila.

De asemenea, tot în vară, UMB trebuie să termine lucrările pe Drumul Expres 6 Brăila-Galați, șoseaua rapidă de 10 km, care include și viaductul de 1,7 kilometri peste Siret și liniile CFR, fiind la 80% execuție.

„Toată această lucrare nu este una simplă. Pentru traversarea râului Siret este nevoie de peste 900 de piloni (n.r piloți). Termenul de finalizare este jumătatea anului viitor. Este un termen cât se poate de realist care va asigura fluidizarea mai bună dinspre Galați spre Brăila și cu Podul Brăila, cu Tulcea și Constanța. Este un drum important, un constructor foarte bun care se va ține de grafic și care va respecta ce spuneam, ca până la jumătatea anului viitor să fie finalizată această lucrare” a declarat Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, pe 1 noiembrie 2023.

Reamintim că lucrările de construcție ale podului au început în primăvara anului 2019, acesta având o lungime de 2 kilometri. În total, valoarea acestei investiții se ridică la suma de peste 500 milioane euro.