Circulația rutieră în zona pasajului Oltenița se închide două nopți pentru montarea tablierului metalic

Publicat: 20 iun. 2022, 18:40, de Ziarul Puterea, în ESENȚIAL , ? cititori
Circulația rutieră în zona pasajului Oltenița se închide două nopți pentru montarea tablierului metalic
Sursa foto: national.ro

Traficul rutier în zona pasajului Olteniţa se va închide timp de două nopţi, pentru execuţia lucrărilor de montare a tablierului metalic, a anunţat, luni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis luni.

Astfel, restricţiile de circulaţie vor avea loc în intervalul 20 – 22 iunie, între orele 22:00 – 5:00, pe sensul de deplasare DN CB – DN 4 (Popeşti Leordeni/Bucureşti).

Potrivit sursei citate, lucrările de montare a tablierului metalic fac parte din contractul de „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A2, km. 23+600 şi A1, km. 55+520 – Lot 1: Amenajare nod rutier DN CB – DN 4 (Olteniţa) km. 29+500 – km. 33+190”.

Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie, potrivit actelor normative în vigoare, precizează compania de drumuri.

Această operaţiune este însoţită pe timpul nopţii de lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă şi se efectuează de antreprenor, cu avizul poliţiei rutiere, în aşa fel încât să se asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare.

La finalizarea lucrărilor, antreprenorul are obligaţia să demonteze semnalizarea rutieră temporară de pe sectorul de drum afectat de lucrări şi să aducă semnalizarea la starea iniţială.