Circulație deviată pe DN1: Accident soldat cu doi morți și patru răniți

Publicat: 03 aug. 2021, 11:25, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Circulație deviată pe DN1: Accident soldat cu doi morți și patru răniți

Un accident mortal a avut loc pe DN1 în județul Brașov. Bilanțul victimelor este de doi morți și patru răniți

În jurul orei 05.10, pe DN1, la km 241, pe sectorul de drum cuprins între localitățile Dridif și Beclean din județul Brașov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule.

În urma producerii accidentului rutier au rezultat 6 victime, dintre acestea 5 au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, iar pentru cea de-a 6-a persoană, respectiv unul dintre cei trei conducători auto, a fost declarat decesul de către cadrele medicale sosite la fața locului.

Ulterior, a fost declarat decesul unei alte victime dintre cele 5 transportate la spital.

Accidentul a avut loc marți dimineață pe DN1, la kilometrul 241, între localităţile Beclean şi Dridif, din judeţul Braşov, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Conform sursei citate, trei autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN 1 Braşov – Sibiu, la kilometrul 241, între localităţile Beclean şi Dridif, judeţul Braşov.

Circulaţia rutieră pe DN 1 a fost deviată, între localităţile Voila şi Făgăraş, prin DJ 103E şi DJ 104A.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.