Ciucă: Provocarea e să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin MCV

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Justiţiei în care afirmă că discuţiile cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, care au vizat şi progresele înregistrate de România în implementarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), încurajează continuarea demersurile pe care autorităţile le fac pentru reformarea sistemului de justiţie.

„Marcată în fiecare an în prima duminică a lunii iulie, Ziua Justiţiei subliniază rolul actului de justiţie, al partenerilor instanţelor de judecată şi al tuturor oamenilor legii în consolidarea statului de drept. Discuţiile purtate recent cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, care au vizat şi progresele înregistrate de România în implementarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ne încurajează să continuăm demersurile pe care le facem pentru reformarea sistemului de justiţie. Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi să demonstrăm că justiţia română funcţionează sută la sută pe principiile spaţiului de justiţie al Uniunii Europene”, a afirmat Ciucă în mesajul transmis de Guvern.

El a precizat că justiţia „în slujba cetăţeanului” şi un sistem modern, eficient, accesibil şi de calitate, adaptat nevoilor societăţii şi mediului de afaceri reprezintă obiective în care crede şi pe care echipa guvernamentală şi le-a asumat prin programul de guvernare.

„Avem posibilitatea să le susţinem acum inclusiv prin proiecte care vor primi finanţare de la bugetul Uniunii Europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a adăugat premierul.

Nicolae Ciucă a subliniat că respectul faţă de lege, adevărul, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului, imparţialitatea, integritatea şi independenţa corpului judecătoresc şi a tuturor celor aflaţi în slujba legii sunt „valori care trebuie să primeze într-un sistem de justiţie adaptat transformărilor profunde petrecute în ultimele trei decenii în societatea românească”.

„La mulţi ani Justiţiei române şi tuturor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu!”, a transmis premierul.

1 COMENTARIU

  1. De ce majoritatea oligarhilor ruși nu locuiesc în Rusia?
    Nimeni nu vrea să trăiască în Rusia sub conducerea dictatorului Vladimir Putin. Condițiile de viață sunt foarte grele pentru că Putin nu a făcut niciodată nimic pentru a îmbunătăți economia Rusiei și a transforma țara. Toată mana financiară din hidrocarburi și alte materii prime este cheltuită pe armată, informații pentru propaganda lui Putin sau poliție pentru a reprima oamenii.

    Oligarhii care dau impresia că îl susțin pe deplin pe Putin nu sunt orbi. Ei știu că Putin conduce țara în zid. Dar, din moment ce s-au îmbogățit mult datorită lui Putin, îi datorează loialitate dictatorului de la Kremlin.

    Dar, desigur, atâta timp cât au putut, au preferat să locuiască în străinătate și să se bucure de confortul stilului de viață occidental.

    Acum că cei mai mulți dintre ei sunt persona non grata în Occident, se spune că s-au dus să caute refugiu în Emiratele Arabe Unite, care nu este foarte grijuliu și salută aceste personalități bogate.

    Astfel, toți cei care își permit să părăsească Rusia și să fie departe de dictatorul Putin o fac. Deci nu este o surpriză!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole