Click-educația: de la Silicon Valley la București, via Bruxelles

Într-o lume în care învățarea se face tot mai des printr-un simplu „click”, România își caută propriul drum în piața globală a educației digitale. Între giganții din Silicon Valley, reglementările europene și inițiativele locale, țara noastră încearcă să treacă de la statutul de simplu consumator de cunoaștere la cel de producător activ.

De la Coursera la eduKiwi: cursurile online ca fenomen cultural

Platformele internaționale precum Coursera, Udemy sau edX au impus un „curriculum global”, dominat de teme legate de inovație, leadership și competențe digitale. Europa încearcă să recupereze terenul prin proiecte proprii, cum ar fi EU Academy, însă vocea locală rămâne discretă. Succesul unui curs stă în calitatea conținutului și relevanța lui pentru cursant.

România, deși un jucător mic, nu lipsește complet din peisaj. Printre inițiativele autohtone, eduKiwi s-a făcut remarcată prin abordarea sa practică și prin implicarea unor experți români cu experiență directă în business, marketing sau dezvoltare personală. Spre deosebire de modelele importate, aceste cursuri propun soluții și exemple ancorate în realitățile economice și culturale locale.

Antreprenorul Doru Pelivan, fondator al eduKiwi, susține că a reușit să dezvolte „un proiect educațional de peste 11 milioane de euro anual”.

Europa accelerează, România completează golurile

Uniunea Europeană investește constant în programe de upskilling și reskilling, mizând pe adaptarea forței de muncă la digitalizare. În România însă, sistemul educațional tradițional, adesea blocat în metode vechi și lipsit de flexibilitate, nu poate ține pasul. Aici intervin platformele private, care oferă o punte între cerințele pieței și realitățile din sălile de clasă.

Dar în spatele acestei dinamici economice se ascunde și o miză geopolitică: dacă majoritatea competențelor sunt importate din spațiul anglo-saxon, România riscă să-și piardă autonomia culturală în educație. Platformele locale pot funcționa, astfel, ca instrumente de suveranitate educațională, contribuind la păstrarea unei identități proprii în peisajul digital global.

„Românii învață de la români?” – scepticism și nevoia de încredere

Mulți privesc cu rezerve inițiativele autohtone: cine garantează calitatea cursurilor, cine verifică informația, cât de valoroasă este experiența trainerilor? Însă această atitudine spune mai mult despre percepția noastră culturală decât despre realitatea din teren.

De fapt, diferența majoră între un curs românesc și unul străin nu este mereu în conținut, ci în limbaj și context. Un expert local care vorbește despre birocrație, fiscalitate sau marketing în România poate oferi repere mult mai aplicate decât un profesor de la Stanford care explică procedurile unui exit pe Nasdaq.

Idealul rămâne un mix între cele două perspective – globală și locală –, în care cursantul beneficiază atât de inspirație internațională, cât și de exemple adaptate mediului românesc.

Educația digitală ca formă de soft power

Dincolo de componenta economică, platformele de cursuri online pot deveni și vehicule de export cultural. Cunoașterea practică, povestită dintr-o perspectivă est-europeană, are potențialul de a ajunge la publicul european și chiar global.

România ar putea transforma educația digitală într-un instrument de soft power, așa cum a făcut-o deja prin muzică, film sau literatură. Platformele ca eduKiwi pot fi începutul unei rețele de know-how local care se adresează nu doar românilor din diaspora, ci și celor interesați de un alt mod de a privi lumea digitală.