Combinatul din Galați cooptează absolvenți de universitate pentru Programul „GreenSteel”

Publicat: 27 iun. 2023, 20:00, de Sorin Costea, în Business , ? cititori
Combinatul din Galați cooptează absolvenți de universitate pentru Programul „GreenSteel”

Compania „Liberty Steel Group”, care deține Combinatul Siderurgic de la Galați, a anunțat că este în căutarea următoarei generații de specialiști care vor fi implicați în dezvoltarea Programului „GreenSteel”, de producție de oțel fără emisii CO2.

Administrația Combinatul Siderurgic „Liberty” a lansat Programul „Graduates”, dedicat absolvenților de facultate care își doresc o carieră în industria siderurgică și care vor să contribuie la planurile de decarbonizare ale companiei prin implementarea Programului „GreenSteel”, de producere a oțelului fără emisii CO2, anunțat încă de la preluarea combinatului din Galați de „Liberty Steel Group”, al omului de afaceri britanic Sanjeev Gupta.

Dezvoltat în România de Academia „GreenSteel” de la combinatul din Galați, Programul „Graduates” va fi extins către alte companii europene ale grupului, inclusiv la combinatele „Liberty” din Ostrava (Cehia) și „Liberty” Czestochowa, din Polonia.

În România, programul va dura 24 de luni și va reuni 30 de absolvenți ai universităților tehnice, cu scopul de a-i pregăti pentru viitoarele poziții de management în cadrul companiei și pentru a-i încuraja să contribuie la transformarea Combinatului Siderurgic din Galați într-o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030.

„Compania invită tinerii absolvenți din domeniile automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie și finanțe, să aplice pentru programul <<Graduates>> la Combinatul <<Liberty>> Galați, un pilon strategic al economiei românești și un angajator important la nivel național. Tinerii angajați la <<Liberty>> Galați vor lucra într-un mediu provocator alături de mentorii și specialiștii companiei, vor participa la sesiuni de training și își vor dezvolta competențe esențiale pentru a deveni profesioniști de top”, se spune în anunțul administrației Combinatului Siderurgic Galați.

Un program structurat pe trei etape, de la  managementul performanței și proiectarea carierei la cursurile „Leadership Academy”

Programul „Graduates” presupune doi ani de învățare, dezvoltare și performanță, perioadă în care tinerii vor lucra sub îndrumarea mentorilor și vor beneficia de programe de training dedicate.

Tinerii vor activa în mai multe zone ale companiei pentru o cunoaștere integrată a activității și vor beneficia de oportunități de dezvoltare la nivel internațional.

Programul este structurat în trei etape, o perioadă inițială de șase luni, în care tinerii absolvenți vor învăța și își vor dezvolta abilitățile alături de mentorii Combinatului Siderurgic, urmată de a 2-a perioadă de șase luni în care vor beneficia de sprijinul specialiștilor companiei, de pregătire și practică în poziții profesionale specifice.

În a 3-a perioadă, pe parcursul a 12 luni, tinerii se vor familiariza cu managementul performanței, proiectarea carierei profesionale, evoluția în muncă, managementul echipei, „feedback 360” și cursuri în cadrul „Leadership Academy”.

Alt program de formare profesională, „Școala de Vară” a Combinatului din Galați, aflată la a 12-a ediție

La Combinatul Siderurgic din Galați este în derulare și un alt program de educare profesională a tinerilor pentru formarea viitorilor lideri și specialiști în industria siderurgică.

Recent, Academia „GrenSteel” de la Combinatul „Liberty” Galați a lansat înscrierile pentru „Școala de Vară”, unul dintre cele mai importante programe de internship dezvoltate de companie.

Școala de Vară, aflată la cea de-a 12-a ediție, este dedicată studenților și absolvenților care timp de două luni și jumătate se implică în activitatea de producție a oțelului, învață despre companie și despre planurile de transformare prin Programul „GreenSteel”.

Pentru a-și atinge obiectivele de perfecționare a echipei actuale din cadrul companiei și pentru a încuraja tinerii să se alăture industriei, administrația Combinatului Siderurgic a lansat cursul „Descoperă GreenSteel”, care va continua în această toamnă cu un grup de studenți interesați să descopere tehnologiile viitorului în producția de „oțel verde” la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.