Comisia Europeană a Dunării, 165 de la primele lucrări

În aceste zile, se împlinesc 165 de ani de la primele lucrări ale Comisiei Europene a Dunării, organism internațional care a fost înființat în martie 1856 cu sediul la Galați prin decizia luată de marile puteri din Europa în cadrul Tratatului de Pace de la Paris de după Războiului Crimeii (1853-1856).

Expoziție dedicată începuturilor navigației moderne pe Dunăre

Cu acest prilej, la Muzeul de Istorie din Galați este deschisă o expoziție organizată de muzeul gălățean în colaborare cu Institutul Cultural Maghiar din București și Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Budapesta. Prin această expoziție sunt evocate începuturile navigației moderne pe Dunăre, cele mai importante fiind momentul în care compania „Erste Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft” (DDSG) a înfiinţat primele patru curse cu vapoare cu aburi între Viena şi Constantinopol (1834) şi dezvoltarea ulterioară a transporturilor poştale şi de mărfuri pe Dunăre, ceea ce a dus la creşterea economică a oraşelor riverane.

În expoziție sunt prezentate macheta vasului cu aburi „Franz I”, primul vas cu aburi care a navigat pe Dunăre, dar și alte machete ale unor nave istorice, precum aceea a vasului „Corvin”, un vapor maritim de marfă propulsat cu aburi și care aparținea companiei ungare de navigație „Magyar Keleti Rt”, macheta vaporului cu aburi, cu zbaturi duble pentru torenţi, denumit „Tachtalia”, care aparținea companiei DDSG și macheta în secţiune a remorcherului cu aburi „Vaskapu”, din anul 1898. Printre exponate se mai află uniforme și obiecte care evocă începutul activității Comisiei Europene a Dunării.

Schimbări importante. Dispărea monopolul turcesc asupra exportului de cereale și apăreau comercianții din Anglia

Cel mai important proiect realizat de Comisia Europeană a Dunării a fost modernizarea Canalului Sulina și a Barei Sulina, la intrarea pe fluviu din Marea Neagră. Aceste lucrări au fost realizate în contextul schimbărilor geo-politice de după Războiul Crimeei și Tratatul de Pace de La Paris.

Înainte de aceste modernizări, transportul comercial pe Canalul Sulina se desfășura haotic, deși exista un important potențial de dezvoltare. Potrivit istoricului Corneliu Motoc, după încetarea monopolului turcesc asupra exportului de grâne din Principatele Române, exporturile de cereale din porturile Galați și Brăila au crescut de la 50.000 de tone în 1837, la 210.000 de tone în 1845.

După adoptarea politicii de liber schimb, comercianții englezi au preluat comerțul în zonă, dar s-au confruntat cu dificultăți în navigație, pentru că navele lor maritime, moderne și de mare capacitate, aveau pescaje prea mari în raport cu adâncimile apelor fluviului și foarte multe eșuau. Cerealele erau transportate până la Sulina cu șlepurile și acolo erau transbordate pe navele maritime. Pentru evitarea acestor operațiuni costisitoare a fost hotărâtă mărirea adâncimii de navigație pe Canalul Sulina și pe Dunăre, până la Galați și Brăila, sector numit astăzi Dunărea Maritimă.

Sir Charles Hartley, „părintele Dunării”, a coordonat modernizarea Canalului Sulina și regularizarea Dunării

Lucrările de modernizare la Bara Sulina au fost coordonate de inginerul englez Sir Charles Augustus Hartley, numit și „părintele Dunării”, care a fost inginerul șef al Comisiei Europene a Dunării, ce avea sediul la Galați. Hartley a regularizat Canalul Sulina și a asigurat condițiile de navigație la Bara Sulina. Timp de 50 de ani el a coordonat, în calitate de inginer sef, apoi de consultant, lucrările de regularizare a Dunării.

În aprilie 1857, Charles Hartley a fost invitat în fața Comisiei Europene a Dunării și i s-a cerut sa examineze cele trei brațe, Sulina, Sf Gheorghe și Chilia și să recomande unul pentru a fi amenajat. La recomandarea lui Hartley, în 1865 Comisia a hotărât începerea lucrărilor pe brațul Sulina. Au existat unele controverse care au pus în primejdie continuarea lucrărilor, Anglia și Franța intenționând la un moment dat sistarea acestora.

Din moment ce lucrările fuseseră începute și se derulau cu rapiditate, acestea s-au realizat în noile condiții puse de Comisia Europeană a Dunării, ca lucrările să fie făcute cu costuri minime, să reziste cinci ani și să fie adâncită Bara Sulina cu 60 cm.

Hartley a fost cel care a decis construirea în zona vărsării Dunării în Mare a „jetelelor”, cele două diguri perpendiculare pe malul mării, prelungite spre larg. În 1861, adâncimea la Bara Sulina era de 5,2 metri, fiind adâncită cu 1,8 metri, cu mult mai mult decât ceruse Comisia Europeană a Dunării.

În octombrie 1862 Charles Hartley a primit din partea Reginei Victoria titlul de „sir”. Comercianții de la Dunăre i-au oferit lui Hartley o cupă de argint ca semn al recunoștinței lor pentru că navigația la Bara Sulina se desfășura în condiții de siguranță și cheltuielile de transport erau de până la 5 ori mai mici.

Un englez dedicat modernizării României

Hartley a fost inginer șef al Comisiei Europene a Dunării până în 1872, iar până în 1907 a fost consultant al Comisiei. În Anglia, lui Hartley i-a fost acordată în 1903 prestigioasa decorație „The Albert Medal”, ca semn al recunoașterii contribuției sale la dezvoltarea ingineriei hidrotehnice.

În Romania, Charles Hartley a oferit soluții inginerești pentru modernizarea porturilor din Galați, Brăila și Constanța, planurile realizate de acesta în Portul Constanța stând la baza studiilor de modernizare ale lui Anghel Saligny.

Hartley a fost un prieten apropiat al Regelui Carol I și Reginei Elisabeta, pe care îi vizita adeseori. Una din temele de discuție dintre Regele Carol I și Sir Charles Hartley era intenția regelui de a moderniza porturile de la Dunăre, de la Cernavodă la Turnu Severin, pentru a impulsiona exporturile românești de cereale.

Sugestivă pentru recunoștința pe care autoritățile române o aveau pentru contribuția lui Sir Charles Hartley la modernizarea navigației pe Dunăre este și scrisoarea primului ministru Dimitrie Sturza, care îi scria lui Hartley: „trebuie să dublăm producţia agricolă pentru a da de lucru frumosului Dvs. fluviu, şi să putem întotdeauna să ne gândim cu recunoştinţă la Sir Charles Hartley”.