Consiliul Local Sector 1 a aprobat cumpărarea sediului Liceului „Nicolae Tonitza”

Publicat: 14 apr. 2022, 18:44, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Consiliul Local Sector 1 a aprobat cumpărarea sediului Liceului „Nicolae Tonitza”
Primaria Sector 1

Un proiect de hotărâre privind cumpărarea sediului Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” de pe strada General Berthelot a fost adoptat de Consiliul Local Sector 1, în şedinţa de miercuri.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, prin hotărâre se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea expresă a autorităţii locale, în vederea achiziţionării imobilului de pe strada General Berthelot nr. 56-58, pentru continuarea activităţii Liceului de Artă „Nicolae Tonitza”.

Primarul Clotilde Armand a precizat că imobilul a fost retrocedat, în vara lui 2020, Congregaţiei Jesu.

„O clădire încărcată de istorie, care trebuie să rămână în administrarea comunităţii locale. Deoarece a fost în litigiu, în această unitate şcolară nu s-au făcut deloc investiţii de mai mulţi ani. După ce finalizăm procedura de achiziţionare, vrem să modernizăm rapid întregul imobil, pentru a asigura elevilor cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea cursurilor”, a declarat Clotilde Armand.

Retrocedarea imobilelor către culte religioase

În baza unei decizii din iunie 2020 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a decis retrocedarea clădirii în favoarea Congregaţiei Jesu. Noul proprietar are obligaţia de menţine destinaţia de unitate de învăţământ a acestui imobil, pe o perioadă de 10 ani, utilizatorul urmând să plătească o chirie lunară stabilita în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Printr-o adresă înregistrată la Primăria Sectorului 1 în decembrie 2021, Congregaţia Jesu şi-a manifestat disponibilitatea de a vinde această clădire, în vederea păstrării destinaţiei sale de imobil de interes public.

În plus, printr-o adresă înregistrată la Primăria Sectorului 1 în ianuarie 2022, conducerea Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” a precizat că este necesară continuarea activităţii educaţionale în imobilul de pe strada General Berthelot şi a cerut sprijinul administraţiei locale în acest sens.