Consultări între miniștrii de externe din România și Franța, pe tema securității regionale

Publicat: 03 feb. 2022, 10:15, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Consultări între miniștrii de externe din România și Franța, pe tema securității regionale

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, în seara zilei de miercuri, 2 februarie, consultări politice cu ministrul pentru Europa și al afacerilor externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează la București, în perioada 2-3 februarie.

Cei doi demnitari au realizat discutat stadiul și perspectivele proiectelor și dosarelor de interes strategic de pe agenda bilaterală. În context, a fost convenită organizarea unei reuniuni în formatul 2+2, la nivel de miniștri de afaceri externe și apărare, fiind accentuată importanța acestui format, mai ales în actualul context regional tensionat.

Reforma spațiului Schengen și securizarea frontierei UE

În contextul discuțiilor privind consolidarea reformei spațiului Schengen și a securității frontierelor externe ale Uniunii, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a reiterat așteptările legitime ale țării noastre de aderare la spațiul Schengen. Șeful diplomației franceze a asigurat asupra disponibilității părții franceze de a întreprinde eforturile necesare pe durata deținerii Președinției Consiliului UE în vederea avansării acestui dosar, evidențiind că reforma spațiului Schengen reprezintă o prioritate pentru Franța la cel mai înalt nivel.

Cei doi demnitari au discutat și despre situația de securitate din regiune, cu accent pe situația tensiunile îngrijorătoare din Vecinătatea Estică/regiunea Mării Negre.

În context, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat mulțumirile României pentru recentul anunț al Președintelui Franței privind sporirea prezenței militare franceze în România și a subliniat că acest demers este atât o confirmare a angajamentului profund pentru întărirea posturii aliate de descurajare și apărare a Flancului Estic în mod unitar și coerent, cât și a angajamentului constant al Franței față de securitatea statelor aliate, contribuind inclusiv la consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și Franța.

Discuțiile miniștrilor român și francez de externe au vizat, de asemenea, situația politică și de securitate preocupantă din Africa Subsahariană, cu accent pe regiunea Sahelului.

Discuțiile pe teme de securitate vor continua joi, cu runda de consultări a Formatului București 9 (B9), la nivelul miniștrilor afacerilor externe din statele aliate de pe Flancul Estic, găzduită de ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, cu participarea ministrului pentru Europa și al afacerilor externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, și, la o sesiune, urmare inițiativei șefului diplomației române, a ministrului ucrainean al afacerilor externe, Dmitry Kuleba.