Contractele pentru construcția celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Pașcani urmează să fie licitate

Publicat: 12 iul. 2022, 10:31, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Contractele pentru construcția celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Pașcani urmează să fie licitate
CNAIR- utilaj - A0 - ce

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis luni spre validare la ANAP documentaţiile pentru atribuirea contractelor necesare construcţiei celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Paşcani, cu o lungime de 77,39 km.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, valoarea estimată a celor trei contracte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este de 5,858 miliarde de lei (fără TVA). Astfel, lotul 1 (30,3 km), cuprins între Săuceşti (Bacău) şi Trifeşti, are o valoare estimată de 2,04 miliarde de lei (fără TVA), execuţia lotului 2 (18,99 km), cuprins între Trifeşti şi Gherăieşti, este estimată la 1,60 miliarde de lei (fără TVA), iar lotul 3 (28,09 km), cuprins între Mirceşti şi Paşcani, are o valoare estimată de 2,21 miliarde de lei (fără TVA).

Constructorii care vor câştiga aceste contracte trebuie să finalizeze lucrările în cel mult 30 de luni, precizează CNAIR.

„ANAP are la dispoziţie maximum 10 zile, conform legii, pentru verificarea documentelor, iar după validare CNAIR va putea lansa licitaţiile propriu-zise ale contractelor pentru execuţia lucrărilor”, se mai spune în comunicat.