Coreea de Nord a raportat primul caz de Covid. Toată țara e în lock down

Publicat: 12 mai 2022, 10:15, de Otilia Caloian, în Internațional , ? cititori
Coreea de Nord a raportat primul caz de Covid. Toată țara e în lock down

În sfârșit a ajuns Covid-ul și în Coreea de Nord! Sau, cel puțin, acum au raportat autoritățile primele cazuri infectare cu virusul SARS CoV-2, care au decretat lock down total.

Cazurile de Covid, varianta Omicron, au fost declarate în capitala Phenian. Autoritățile refuză, însă, să spună numărul exact de infectați, informează BBC.

Agenția de stat KCNA a anunțat că a fost „cel mai mare incident de urgență” care a încălcat „bariera carantinei” din țară și că liderul Kim Jong-un se află în discuții pentru a pregăti răspunsul națiunii.

Coreea de Nord nu a avut un program de vaccinare anti-COVID-19, după ce liderul său, Kim Jong Un a respins ofertele care i-au fost făcute atât pentru vaccinul Sinovac, fabricat în China, cât și pentru cel prous de AstraZeneca.

Coreenii au încercat să țină departe virusul prin menținerea granițelor închise încă de la începutul pandemiei, ceea ce a dus la o situație economică dezastruoasă și la penurie de alimente, deoarece fluxul de provizii esențiale către această țară săracă a fost mult redus.

Până acum, nu au raportat niciun caz, în ciuda faptului că în țările vecine, respectiv China și Coreea de Sud au fost focare imense de Covid. Chiar și acum, în China se duc lupte mari pentru a se limita noul val de infectări cu varianta Omicron.

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele