COTAR cere înlocuirea lui Sandor Gabor, secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Publicat: 27 dec. 2021, 12:00, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
COTAR cere înlocuirea lui Sandor Gabor, secretar de stat la Ministerul Transporturilor
Gabor Sandor

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) îi solicită vicepremierului Kelemen Hunor retragerea din funcţie a secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Sandor Gabor, potrivit unui comunicat remis luni de organizaţia patronală.

COTAR consideră că din raportul întocmit de Direcţia Corp Control a MTI în 29 iunie 2021 reiese că asupra acestui secretar de stat planează suspiciuni privind săvârşirea mai multor infracţiuni.

„Potrivit autorilor raportului, documentul (…) ar trebui înaintat Curţii de Conturi, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru efectuarea mai multor verificări şi pentru demararea cercetării penale pentru anumite fapte. În aceste condiţii, COTAR consideră că Sandor Gabor nu mai poate rămâne în funcţia ocupată în acest moment, din care ar fi săvârşit mai multe fapte potrivit documentului întocmit de Direcţia Corp Control. De aceea, COTAR reiterează solicitarea către vicepremierul Kelemen Hunor de a îl înlocui pe Sandor Gabor din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii”, se menţionează în comunicat.

Totodată, organizaţia solicită noului ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, să dispună măsurile solicitate la finalul raportului respectiv de către Direcţia Corp Control, atât cu privire la secretarul de stat Sandor Gabor, cât şi cu privire la actualul şef al Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Mihai Alecu, fost director general al ARR.

„Este inacceptabil ca, în timp ce transportatorii rutieri din ţara noastră plătesc impozite şi taxe către bugetul de stat, doi funcţionari de rang înalt din cadrul Ministerului Transporturilor să îşi desfăşoare activitatea ca şi cum ar fi în ograda proprie, gestionând fraudulos baze de date, transferând dubios cu titlul gratuit bunuri mobile ce aparţin statului, punând interesele proprii, de familie sau afaceri, mai presus de interesele instituţiilor publice pe care le conduc sau în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea”, se precizează în comunicatul COTAR.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele