Covid-19. Un nou test mai rapid și ieftin pentru detectarea coronavirusului

Publicat: 02 dec. 2021, 10:45, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Covid-19. Un nou test mai rapid și ieftin pentru detectarea coronavirusului

Un nou test mai rapid și mai fiabil comparativ cu cele folosite în prezent a fost pus la punct de cercetătorii de la și societatea Yorkshire Paraytec. Noul test detectează prezența Covid-19. O soluție mai precisă și mai puțin costisitoare comparativ cu dispozitivele folosite în prezent.

Dacă actualul test  PCR presupune mai multe ore pentru obținerea rezultatului, noul test promite să fie mult mai rapid. Astfel, acest test detectează particulele virale intacte și oferă un rezultat precis în numai cinci minute. Potrivit cercetătorilor care l-au conceput, testul lor este capabil să detecteze 1.000 de particule virale din eșantionul prelevat de la un pacient. Ceea ce diferențiază de celelate teste este viteza lui și faptul că el detectează particulele virale intacte, spune profesorul Carl Smythe de la School of Biosciences de la Universitatea Sheffield, care a condus studiul cu Paraytec.

Avantaje

Specialistul mai subliniază că detectarea particulelor intacte este importantă, deoarece prezența lor este un foarte bun indicator al gradului de infectare, comparativ cu testul PCR care detectează fragmente de gene. Aceste fragmente pot să persiste în nasul și gâtul persoanelor perioade lungi.

Acest test folosește un colorant fluorescent care vizează proteinele prezente în virus. Lumina fluorescentă se modifică apoi și indică rezultatul: verde pentru absența virusului și roșu pentru un test pozitiv. Persoana care-l folosește va putea să scaneze rezultatul via un cod QR pentru a-l înregistra.

Aceste teste rapide ar putea fi folosite la evenimente cu mulți participanți, cum ar fi pe stadioane, arene sau chiar în aeroporturi. O soluție pentru a determina foarte rapid statul fiecărei persoane astfel încât să fie izolate în cel mai scurt timp persoanele contaminate și așa să se stopeze transmiterea virusului.