Credite subvenționate pentru fermieri – rezultatul implicării MADR

Publicat: 17 apr. 2024, 18:07, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Credite subvenționate pentru fermieri – rezultatul implicării MADR
Credite subvenționate pentru fermieri

În urmă cu puțin timp, ministrul Florin Barbu a promis că MADR se va implica și mai concret în sprijinirea fermierilor. Una dintre măsurile anunțate a fost subvenționarea dobânzilor la credite.

Astăzi, Libra Bank a fost prima bancă care a anunțat că va acorda credite cu dobânzi subvenționate fermierilor. Este vorba de „Creditul Fermierului”, prin care se pot acorda împrumuturi de până la 10 milioane de lei, la care beneficiarul urmează să plătească o dobândă fixă de 1,95% pe an. Restul dobânzii, echivalent cu valoarea variabilă a indicelui ROBOR 3M, este suportată, pe toată durata creditului, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Durata maximă de creditare este de cinci ani.

Prin acest credit, destinat finanțării capitalului de lucru, fermierii pot accesa până la 10 milioane de lei, pe o perioadă de cel mult 5 ani, cu multiple variante de garanții (80% Fondul de Garantare a Creditului Rural, 80% sub forma unui teren agricol sau 100% depozit colateral).

În varianta fără garanții, Creditul Fermierului de la Libra permite o finanțare de până la 500.000 de lei, pe o perioadă de cel mult 12 luni.

Comisionul de rambursare anticipată pentru Creditul Fermierului este de 0%.

Beneficiarii creditului trebuie să fie antreprenori în domeniul agricol, deținători de IMM-uri, întreprinderi mici cu capitalizare medie sau întreprinderi mari (CAEN-uri: 011, 012, 013, 014, 015).

“Ca bancă specializată în finanțarea afacerilor din agricultură, suntem bucuroși să putem oferi fermierilor acest credit, printr-un parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural. Creditul Fermierului are condiții extrem de avantajoase, atât în privința dobânzii, cât și a garanțiilor acceptate. Iar Libra Internet Bank le oferă antreprenorilor din agricultură nu doar un acces simplu și rapid la această soluție de a acoperi costul capitalului de lucru, ci și sfaturi financiare, astfel încât aceștia să ia cele mai bune decizii pentru afacerile lor”, a declarat Elena Ionescu, Director Divizia Fonduri Europene a Libra Internet Bank.

Libra Internet Bank a devenit, în ultimii ani, specializată în finanțarea domeniului Agribusiness