Crește numărul țărilor cu PNRR-uri aprobate de Comisia Europeană

Publicat: 21 iul. 2021, 17:30, de Cezar Amariei, în ECONOMIE , ? cititori
Crește numărul țărilor cu PNRR-uri aprobate de Comisia Europeană
Comisia Europeana

Numărul țărilor al căror Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost aprobat crește la 16 din 27, conform datelor oferite de reprezentanții Comisiei Europene. În cazul României, o decizie se va lua abia la toamnă.

Primul plan aprobat a fost cel al Portugaliei, pe 16 iunie.

Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia și Spania au primit undă verde pentru utilizarea fondurilor UE pentru redresare și reziliență în vederea stimulării economiilor lor și a recuperării în urma consecințelor COVID-19. Adoptarea deciziilor de punere în aplicare ale Consiliului privind aprobarea planurilor permite statelor membre să semneze acorduri de grant și de împrumut care vor facilita o prefinanțare de până la 13%.

Ulterior, la începutul lunii iulie, Comisia Europeană a mai emis evaluări pozitive cu privire la planurile trimise de Slovenia, Cipru, Croaţia şi Lituania.

În ceea ce privește România, PNRR ar putea fi aprobat de Comisia Europeană în luna septembrie, în urma unei etape de clarificări, după ce Executivul european a aprobat solicitarea țării noastre de a prelungi perioada de evaluare.