Cristina Rizea critică guvernarea PNL-USR pentru pragul de 9,4% din PIB alocat pensiilor prin PNRR
Cristina Rizea a adus acuzații dure la adresa fostei guvernări de dreapta PNL-USR, susținând că aceasta a impus un prag de 9,4% din PIB pentru pensii prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), blocând astfel orice posibilitate de creștere a acestora pentru pensionari până în 2070.
„Această limită absurdă a fost impusă de o guvernare care nu a dat doi bani pe pensionari”, a declarat Rizea. Ea a criticat vehement programul de guvernare al PNL, afirmând că acesta nu include nicio mențiune despre pensii, pensionari sau protecția socială.
Rizea a subliniat că Partidul Social Democrat (PSD) a intervenit pentru a scoate această restricție din PNRR și a crescut pensiile, punând accent pe importanța protecției sociale. „PSD nu abandonează pensionarii în cifre și praguri impuse, ci suntem aici pentru a le oferi sprijinul și respectul pe care îl merită”, a spus ea, accentuând importanța decenței și respectului față de cei care au contribuit la dezvoltarea României.
În final, Rizea a transmis un mesaj dur către PNL și premierul Nicolae Ciucă, acuzându-i că nu sunt interesați de bunăstarea cetățenilor, ci doar de menținerea puterii.
CMF 11240017