Crucea Roșie Română lansează „DINȚI și părinți”!

Publicat: 06 mai 2021, 20:30, de Eliza Popa, în Sănătate , ? cititori
Crucea Roșie Română lansează „DINȚI și părinți”!

Crucea Roșie din România, în parteneriat cu Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România lansează pe Facebook „DINȚI și părinți”, un grup de educație stomatologică pentru copii cu zâmbete sănătoase.

Materialele puse la dispoziție sunt gratuite, iar proiectul face parte din Programul Școlar Colgate „Bright Smiles, Bright Future”.

Înscrierea în grupul „DINȚI și părinți” este foarte simplă. Poate intra orice părinte care vrea să afle mai multe informații despre sănătatea orală a întregii familii: cum se face corect periajul dinților, cât de important este ca periuța de dinți să fie schimbată la fiecare trei luni, cum ajută folosirea aței și a apei dentare și de ce vizita la medicul stomatolog poate preveni toate complicațiile. 

În România sunt aproximativ 70.000 de copii cu dizabilități

De asemenea, în grup sunt postate periodic materiale utile despre sănătatea dinților copiilor cu nevoi speciale. În prezent, în România sunt aproximativ 70.000 de copii cu dizabilități, iar existența grupului, dar și crearea unui proiect dedicat lor, platforma digitală OSCAR, le sunt de mare ajutor.

Statisticile în ceea ce privește sănătatea dinților sunt îngrijorătoare. Aproape toți adulții și 60-90% dintre copiii din întreaga lume suferă de probleme dentare, spune Organizația Mondială a Sănătății. La noi în țară, doar 26% din populația generală merge la medicul stomatolog de cel puțin două ori pe an. Cei mai mulți români ajung în cabinet abia atunci când simt deja durerea și dintele a fost afectat.