Cum a ajuns la fier vechi un combinat emblemă. Dezvăluirile celui mai bogat român

Industria chimică din România a fost la un pas de dispariție. Însă, din fericire, valorificarea gazului la un nivel superior nu a rămas doar istorie. Proiectele unor noi unități chimice și, mai ales, investițiile deja finalizate aduc un pic de optimism în economia românească. De ce s-a ajuns însă ca o întreagă ramură a economiei să fie pusă la pământ?

Omul de afaceri, Ioan Niculae, care înainte de criza financiară din 2009, a fost declarat cel mai bogat român, a explicat, într-un interviu acordat economica.net, jocurile făcute de mari companii prezente în România, care ar fi avut interesul ca la noi să nu se producă îngrășăminte chimice.

Omul de afaceri dă exemplul Doljchim, combinatul chimic din Craiova, care a fost dat la fier vechi la șase ani de la privatizare. Ioan Niculae spune că a negociat îndelung cu OMV cumpărarea combinatului și că se ajunse la un acord, dar pe ultima sută de metri compania s-a răzgândit. Astfel, fără explicații, deși ar fi primit un preț triplu daca l-ar fi cedat omului de afaceri, compania ar fi preferat să vândă combinatul la fier vechi.

„Au negociat cu mine un an de zile vânzarea Doljchim Craiova. Am bătut palma, la insistențele lor, pe suma pe care au vrut ei să o obțină. Asta era joi. Miercurea viitoarea trebuia să ne întâlnim, cu toți avocații, să semnăm contractele, și marți, cu o zi înainte, m-a anunțat fostul lor director general de atunci, austriacul, că ar fi bine să ne vedem câteva minute. Am bănuit că e ceva de rău.

Citiți interviu integral pe economica.net

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...