Cum au ajuns ungurii să ofere peste 1.000 de permise de conducere gratuite

Publicat: 01 mart. 2024, 15:46, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Cum au ajuns ungurii să ofere peste 1.000 de permise de conducere gratuite

Pentru a atenua deficitul de șoferi în sectorul transporturilor şi al transportului de persoane, ungurii lansează de la 1 martie, un program de formare a șoferilor, urmând să ofere peste 1.000 de permise de conducere gratuite cetățenilor.

Programul care vizează acordarea celor peste 1.000 de permise de conducere dispune de o finanţare internă de 1,7 miliarde de forinţi (4,32 milioane euro).

Acordarea acestor permise de conducere poate contribui substanţial la creşterea ocupării forţei de muncă şi la îmbunătăţirea competitivităţii transportului rutier de mărfuri şi de pasageri, a transmis Sándor Czomba, secretar de stat pentru politica de ocupare a forţei de muncă în cadrul Ministerului Economiei Naţionale din Ungaria, potrivit presei din Ungaria.

În ultimii ani, au fost implementate cu succes cursuri de pregătire a şoferilor, finanţate de stat. În acest an, de la 1 martie, OFA Nonprofit Kft. (Societatea Naţională de Utilitate Publică pentru Ocupare a Forţei de Muncă Fără Profit) va lansa un nou program, participanţii urmând să primească permise de conducere categoria C, C+E şi D.

De asemenea, li se acordă și un card care atestă că şoferul are cunoştinţele şi calificările necesare pentru a conduce în mod profesionist.

Condiții de participare la concursul pentru permisele de conducere

Participanții la concurs, pe lângă cetăţenia maghiară, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: permisul de conducere categoria B, cu vechime de cel puţin 2 ani, aptitudine medicală şi, în ţie de tipul de pregătire, certificat de competenţă profesională categoria a II-a sau a III-a.

Se pot înscrie persoanele inactive pe piaţa forţei de muncă, aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi cele care lucrează. În același timp, acest program vine în sprijinul  persoanelor să îşi găsească un loc de muncă prin încheierea de acorduri de cooperare cu angajatorii parteneri care garantează angajarea cetățenilor admişi la examen pentru cel puţin 12 luni.

Mai trebuie precizat și faptul că specialiştii de la OFA vor acorda îndrumare participanţilor atât în timpul perioadei de formare, cât şi în timpul perioadei de căutare a unui loc de muncă.

Foarte important, trebuie plătită o contribuţie proprie de maximum 30 % și care va fi rambursată integral de către operator după 12 luni de la finalizarea formării şi angajării într-un loc de muncă, ca şofer, corespunzător permisului obţinut. Toți participanţii care au absolvit cu succes cursul vor primi o calificare în mod gratuit.