Cum s-a infiltrat softul-spion Pegasus în telefoanele mobile ale unor angajaţi ai Comisiei Europene

Publicat: 29 iul. 2022, 12:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum s-a infiltrat softul-spion Pegasus în telefoanele mobile ale unor angajaţi ai Comisiei Europene

Telefoanele mobile ale unor angajaţi ai Comisiei Europene au fost ţintite de software-ul Pegasus. Este concluzia unei anchete interne, potrivit unei scrisori consultate de DPA.

În scrisoare, redactată de comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, şi adresată eurodeputatei Sophie in ‘t Veld, se arată că grupul american Apple l-a avertizat pe Reynders în noiembrie 2021 despre faptul că echipamentul său electronic este ”posibil compromis’‘ de software-ul de supraveghere produs de compania israeliană NSO.

Potrivit scrisorii, această alertă a determinat o serie de inspecţii asupra echipamentelor electronice ale comisarului european, împreună cu ale altor angajaţi ai Comisiei Europene care au primit alerta de la Apple.

Datată 25 iulie, scrisoarea menţionează că inspecţiile nu au găsit dovezi clare că software-ul ar fi reuşit să compromită echipamentele electronice ale lui Didier Reynders şi ale altor angajaţi ai executivului UE.

Vândut doar unor agenţii guvernamentale

Totuşi, scrisoarea precizează că investigaţia este în desfăşurare.

Documentul mai arată că, anterior avertismentului primit de la Apple, Comisia Europeană ancheta deja posibila infiltrare a programului Pegasus după dezvăluirile din iulie anul trecut, conform cărora guverne autoritare din lume au utilizat software-ul respectiv împotriva unor critici, opozanţi politici şi jurnalişti.

Sophie in ‘t Veld este membră a comisiei speciale de anchetă create de Parlamentul European în urma scandalului provocat de Pegasus. Autorităţi din Spania, Polonia şi Ungaria au folosit acest software.

Firma de securitate cibernetică israeliană NSO a subliniat în mod repetat că software-ul Pegasus este menit să urmărească terorişti şi infractori şi este vândut doar unor agenţii guvernamentale.