Cum vrea Petre Daea să strângă toată lâna din țară: A găsit cumpărătorul perfect

Programele ”Lâna” sau ”Alege Oaia” se numără printre proiectele de suflet ale ministrul Agriculturii, Petre Daea. Din păcate, însă, rezultatele nu au fost deloc cele scontate. Acum, ministrul spune că a găsit rezolvare la problema  lânii de care oierii nu reușesc să scape nici măcar gratis.

Cum a fost anunțată o investiție importantă în județul Olt într-o unitate de procesare a lânii, este clar că este nevoie și de materie primă.

Ei bine, ministrul a găsit și soluția: Casa de Comerț Agroalimentar Unirea va veni în sprijinul fermierilor și va cumpăra toată lâna din România care va ajunge la procesare sau, cel puțin, așa spune ministrul.

„Programul ”Lâna”, ”Alege Oaia”, subvenţiile acordate la timp şi corect aplicate au dus la creşterea efectivelor, dar, din nefericire, aceste programe le-aţi mutilat prin decizii guvernamentale cu Orban în frunte şi cu USR în coadă. Vă anunţ că realizăm în România cea mai mare investiţie de spălat şi prelucrat lână, în valoare de 20 de milioane euro. Anul viitor vor apărea primele capacităţi de producţie în aşa fel încât întreaga cantitate de lână s-o valorificăm în România prin metode moderne, care respectă condiţiile de mediu, iar întreaga cantitate de lână va fi cumpărată de la toţi crescătorii de oi de către Casa de Comerţ, care este a României şi a românilor, şi pe care aţi distrus-o, dar am readus-o la viaţă”, a declarat Petre Daea la dezbaterea moţiunii simple depuse în Parlament recent împotriva sa.

La fel precum în cazul programelor ”Alege Oaia” sau ”Tomata”, de exemplu, Casa Unirea este încă un proiect în care Petre Daea a investit timp și, mai ales, bani. Din nefericire, aproape nimic din ce și-a propus ministrul nu s-a realizat, iar pierderile au fost uriașe. Anul trecut, Daea a repornit activitatea, anunțând o serie de proiecte, cum ar fi organizarea de târguri sau piețe volante în parcările supermarketurilor, după care nu s-a mai auzit mare lucru. .

Acum, iată că s-a mai găsit ceva de care Casa Unirea ar putea să se agațe. Să vedem, însă, și dacă va avea mai mult succes, de data aceasta.

2 COMENTARII

  1. Aceste bazaconii debitate de un impostor kolhoznic care se plimba prin canale de irigații nefuncționale , maninca slănina din portbagaj pe la vizite in diverse iarmaroace ating apogeul cu ,,marea investiție in domeniul linii “ .
    Concret lina românească nu se vinde la nici un procesator deoarece este sub orice standard calitativ internațional .
    România a exportat real maxim 100 to / an in China ( lina merinos de Dobrogea )
    Am lucrat la Casa Unirea care a tocat 6 milioane de euro fiind numai o jucărie in mâna unor deficienți cu pregătire si rezultate 0 !
    In ultima perioada intermediază niște livrări de legume sau carne ( un circuit fictiv si dubios ) cu profit strict propagandistic !
    Dacă exista un minim de responsabilitate opriți aceste fantezii care devalizează bugetul țării !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...