Cutremur de 5,2 grade în apropiere de Reykjavik, Islanda

Publicat: 27 feb. 2021, 16:00, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Cutremur de 5,2 grade în apropiere de Reykjavik, Islanda

O serie continuă de cutremure în apropiere de capitala Islandei, Reykjavik, a dus la un alt seism, mai sever, sâmbătă dimineaţă, informează DPA.

Unul dintre sutele de cutremure produse în Peninsula Reykjanes, la sud-vest de Reykjavik, a avut magnitudinea de aproximativ 5,2, potrivit agenţiei meteorologice Vedurstofa.

Acest seism este cel mai puternic înregistrat până acum după cel cu magnitudinea 5,7, produs miercuri. În total, seismologii au înregistrat peste 6.000 de cutremure în ultimele zile în zonă.

Până în prezent, nimeni nu a fost rănit grav şi nu au fost înregistrate pagube materiale majore.

De peste un an, peninsula Reykjanes, unde există o puternică activitate seismică deoarece se află pe o falie tectonică, este zguduită de numeroase cutremure.