Daea la un mic cu foștii subalterni la Indagra (foto)

Publicat: 25 oct. 2023, 15:26, de Victor Scarlat, în Agricultura , ? cititori
Daea la un mic cu foștii subalterni la Indagra (foto)

Dacă toată lumea se aștepta să-i vadă la deschiderea Indagra pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Marcel Ciolacu, cel care a spart gura târgului a fost și de data aceasta fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea. Acesta și-a invitat vechii subalterni la un mic și o bere, sărbătorind din belșug revederea.

Deși nu mai face băile de mulțime de altădată, și ce-i drept, nici fermierii nu s-au înghesuit să vină în prima zi a târgului, Daea nu a trecut neobservat nici de data aceasta.

S-a salutat cu mai mulți cunoscuți prezenți la târg- fermieri, oameni din presă, dar și cu oficiali din instituțiile pe care le-a avut până de curând sub control. Așa de exemplu, l-am văzut dând mâna cu Ioan Oleleu, vicepreședinte ANSVSA, sau Ion Banu de la revista Lumea Satului, după care s-a retras la un moment dat la o masă, împreună cu mai mulți foști subalterni din minister, unde s-a delectat cu produsele tradiționale de la târg: mici, cârnați și bere.

Alături de el i-am putut zări pe secretarii de stat Sorin Moise și Dragoș-Costin Telehuz, dar și pe Elena Tatomir, director în minister sau pe fostul consilier Ionuț George Diaconeasa. Pe la masă s-au mai perindat și alte persoane, care au ținut să-l salute pe Daea. Fostul ministru și-a petrecut o mare parte din timp vorbind la telefon, ocazie cu care am remarcat faptul că are un aparat nou. Pesemne o fi renunțat la vechile obiceiuri….