Dan Barna: Până în martie definim clar obiectivele PNRR

Publicat: 28 ian. 2021, 19:30, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Dan Barna: Până în martie definim clar obiectivele PNRR
Dan Barna, USR

Vicepremierul Dan Barna a anunţat, joi, că a fost deschisă seria întâlnirilor de lucru dedicate actualizării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Liderul USR a adăugat că, până cel mai târziu la 30 aprilie, PNRR va fi transmis oficial Comisiei Europene.

„Am deschis azi seria întâlnirilor oficiale de lucru dedicate actualizării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. E o etapă importantă pentru ca aprobarea şi aplicarea PNRR să nu întâmpine niciun fel de dificultăţi. Participarea reprezentanţilor tuturor ministerelor la această primă discuţie, precum şi a unor instituţii cu atribuţii complementare în gestionarea viitoarelor priorităţi din PNRR este premisa că eforturile noastre vor fi coordonate, dar transparente, în aplicarea reformelor finanţate prin plan”, a afirmat Barna, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

El a subliniat că termenele sunt „foarte scurte”, iar premisa de la care se pleacă este că aceste 30 de miliarde de euro vor fi folosite ca suport bugetar pentru reforme reale în următoarea perioadă în România.

„Nu numai că respectăm condiţiile impuse de Comisia Europeană, dar vrem să facem din cheltuirea acestor fonduri un moment esenţial în transformarea angajamentelor de guvernare în realităţi. Până în martie vom identifica şi defini în termeni clari toate investiţiile, obiectivele de etapă, ţintele şi costurile aferente tuturor priorităţilor de finanţare din cadrul celor şase piloni stabiliţi prin Regulamentul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă: tranziţie verde şi schimbări climatice, digitalizare, sănătate, educaţie şi servicii sociale, rezilienţă instituţională, competitivitate economică şi inovare, noua generaţie”, a transmis viceprim-ministrul.

Potrivit acestuia, după aceea, guvernanţii vor mai avea mai puţin de o lună pentru a face „reglajele fine” împreună cu Comisia Europeană.

„Până cel mai târziu 30 aprilie, PNRR va fi transmis oficial la Bruxelles. Am încredere că intrăm într-o nouă etapă de construcţie şi de viziune de dezvoltare pentru demararea acestui proces”, a declarat Barna.