Dan Motreanu ne provoacă imaginația: cine sunt, de fapt, „cei numiți politic”?

Și poate Bolojan să-i dea jos pe toți? Declarația foarte recentă a lui Motreanu deschide o ușă incomodă. Fiindcă a repus pe masă o temă pe care politica românească o ocolește elegant de ani întregi: dacă PSD a ieșit cu adevărat de la guvernare, de ce ar mai rămâne în funcții prefecții, subprefecții și secretarii de stat trimiși acolo pe filieră de partid?

Formularea lui este simplă și tăioasă, iar problema este reală. Nu poți spune că premierul nu mai e legitim pentru miniștrii tăi, dar e perfect legitim pentru oamenii tăi rămași la butoanele secundare și terțiare ale statului.

Mai întâi, cine intră în categoria „numiți politic”

În limbaj românesc, „numit politic” nu înseamnă doar ministru.

Înseamnă, în primul rând, acele funcții de demnitate publică sau funcții aflate la vârful executivului care se ocupă prin decizie politică, nu prin concurs clasic de carieră administrativă.

Aici intră miniștri, secretari de stat, subsecretari de stat, prefecți și subprefecți, dar și șefi sau viceșefi de agenții ori structuri guvernamentale care au rang de secretar de stat sau subsecretar de stat.

Chiar și analiza recentă a ANFP despre înalții funcționari remarcă frecvența traseelor marcate de funcții asociate cu responsabilități politice, precum secretar de stat, prefect sau subprefect.

Secretarii de stat sunt inima acestui sistem

Secretarii de stat sunt poate cel mai tipic exemplu de „numiți politic” din România. Ei sunt oamenii care traduc voința politică în ministere, negociază, împing dosare, filtrează aparatul și, uneori, țin ministerul în mână mai mult decât ministrul însuși.

Codul administrativ și actele de organizare a aparatului guvernamental arată limpede că asemenea poziții sunt ocupate și eliberate prin decizie a prim-ministrului.

Cu alte cuvinte, nu vorbim despre niște tehnicieni intangibili, ci despre piese ale mecanismului politic.

Prefecții și subprefecții nu mai sunt nici măcar mascați administrativ

Aici ipocrizia a fost demult aruncată la gunoi.

Din 2021, prefectul și subprefectul au fost transformați explicit în funcții de demnitate publică, adică s-a renunțat și la teatrul vechi în care aceste posturi erau prezentate drept strict administrative, deși toată lumea știa că sunt politice până în măduvă.

Codul administrativ spune clar că Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București, iar numirea și eliberarea din funcție a prefecților și subprefecților se fac prin hotărâre de Guvern.

Cam câți sunt? Mai mulți decât crede publicul

Aici apare prima problemă serioasă: nu există un tablou public unic, actualizat la zi, pe care să-l scoți din sertar și să spui „aceștia sunt toți”. Dar avem repere foarte solide.

După reorganizarea din 2025, ministerele aveau o organigramă care prevedea 110 posturi de demnitari și înalți funcționari publici la nivelul conducerii, iar numărul total al secretarilor de stat din ministere a fost plafonat la 56, de la circa 75 anterior.

Asta doar în ministere.

Dacă adaugi cei 42 de prefecți — câte unul pentru fiecare județ și municipiul București — plus subprefecții, care sunt unul sau doi în județe și doi sau trei în București, treci deja bine de 150 de funcții doar în aceste categorii.

Iar dacă mai pui la socoteală agențiile și oficiile conduse de oameni cu rang de secretar de stat sau subsecretar de stat, intri lejer în zona câtorva sute de numiri politice la nivel central și teritorial.

Asta fără companiile de stat, unde pădurea e și mai deasă

Dacă extinzi discuția spre consilii de administrație, directori provizorii, directori generali, șefi de autorități și companii controlate de stat, tabloul se lărgește dramatic.

Acolo nu mai vorbim doar despre un nucleu de demnitari, ci despre o rețea întreagă de influență administrativ-politică.

Și tocmai aici devine amuzantă solemnitatea cu care partidele vorbesc, periodic, despre „depolitizare”, după ce și-au așezat oamenii până și în șuruburile dulapurilor instituționale.

Europa Liberă nota încă din 2025 că oficialii europeni cereau insistent profesionalizarea conducerilor companiilor de stat și scoaterea lor de sub controlul numirilor strict politice.

Poate guvernul minoritar Bolojan să-i înlocuiască? Legal, da

Din punct de vedere strict juridic, pentru multe dintre aceste funcții răspunsul este da. Secretarii de stat pot fi numiți și eliberați prin decizie a premierului, iar prefecții și subprefecții prin hotărâre de Guvern, la propunerea ministrului care coordonează instituția prefectului.

Asta înseamnă că, tehnic, Executivul are instrumentele de a opera schimbări rapide. Nu trebuie să meargă pentru fiecare secretar de stat în Parlament cu lumânarea aprinsă.

Politic, însă, lucrurile se complică imediat

Aici începe adevărata poveste. Un guvern minoritar poate semna hârtii, dar nu poate produce credibilitate și resursă umană din neant.

Dacă scoți brusc zeci sau sute de oameni, trebuie să-i înlocuiești.

Cu cine? Cu liberalii curați, destul de puțini și tare obosiți?

Cu tehnocrați de rezervă?

Cu funcționari de carieră dispuși să intre într-o zonă contaminată politic?

Cu oameni împrumutați de la aliați care nici măcar nu sunt aliați stabili?

Aici se vede limita reală a sloganului.

„Să plece toți numiții politic” sună bine la microfon. În practică, creează instant problema succesiunii.

Și mai există o problemă: multe dintre aceste funcții sunt prin definiție politice

Asta e partea cea mai ironică. Nu poți depolitiza complet o funcție gândită tocmai pentru interfața dintre politică și administrație.

Secretarul de stat este, structural, o funcție politică.

Prefectul, după schimbările legislative, este tot funcție de demnitate publică.

Așadar, întrebarea reală nu e dacă poți scoate politica din aceste posturi, fiindcă nu poți.

Întrebarea este dacă poți pune acolo oameni mai puțin rudimentari, mai puțin obedienți de partid și mai capabili profesional.

Adică nu depolitizare pură, ci o politizare mai puțin tribală și mai puțin toxică.

Ce poate face realist Bolojan

Cel mai realist scenariu nu este o epurare totală în 48 de ore, ci o combinație de trei lucruri.

Mai întâi, schimbarea rapidă a oamenilor-cheie care blochează sau sabotează politic ministerele și prefecturile.

Apoi, păstrarea temporară a unor oameni care își fac meseria și nu produc scandal, exact în logica enunțată public de Ioana Dogioiu, potrivit căreia premierul a cerut criterii de competență, nu de culoare politică.

În fine, instalarea treptată a unor înlocuitori care pot ține funcția fără să transforme instituția într-o anexă de partid.

Asta e varianta adultă.

Nu e spectaculoasă, dar este singura care nu aruncă administrația într-un circ complet.

Statul român nu mai poate fi scuturat fără să i se vadă șuruburile de partid

Declarația lui Motreanu e utilă tocmai fiindcă scoate la lumină un adevăr pe care toți îl știu și toți îl cosmetizează:

România este administrată, până foarte jos, printr-o rețea de funcții ocupate politic.

Nu doar guvernată politic, ceea ce ar fi normal într-o democrație, ci împănată politic până în straturile intermediare ale puterii executive.

De aceea întrebarea „pot fi schimbați?” are răspuns dublu.

Da, legal, mulți pot fi schimbați.

Dar nu, nu poți face asta curat, instant și fără costuri, fiindcă sistemul a fost construit exact pentru a face despărțirea de partid cât mai dificilă.

Adevărata întrebare nu este dacă pleacă toți.

Adevărata întrebare este dacă, odată plecați unii, România mai are de unde scoate alții care să nu fie doar aceeași marfă, cu alt ecuson.