Daniela Crudu își face casă ca în Scufița Roșie (FOTO)

Publicat: 10 nov. 2022, 21:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Daniela Crudu își face casă ca în Scufița Roșie (FOTO)

Daniela Crudu și-a vândut apartamentul în care a stat mulți ani și nu vrea să ia nimic din el. După cum a declarat, plecă doar cu hainele și cu o saltea de care nu poate să se despartă! Unde se duce? Undeva ca în Scufița Roșie!

Nu-mi mai iau nimic din apartament, televizorul e spart, o să-mi iau salteaua că este nouă și hainele, în rest nu-mi mai iau nimic. Mama este cea mai încântată și vrea să vină să stea cu mine, însă acum nu este cazul că sunt la început, și nu am acum nevoie, dar când o să-mi crească burtica și o să mă mișc mai greu o să am nevoie de ea”, a declarat presei Daniela Crudu.

Cum și-a vândut apartamentul Daniela Crudu. A contat și OnlyFans

Deși o legau numeroase amintiri de apartamentul pe care l-a scos la vânzare, Daniela Crudu nu a ținut cont. Numeroși cumpărători i-au trimis mesaje și s-au arătat interesați, astfel că l-a vândut mai repede decât se aștepta. Mai mult decât atât, deja și-a cumpărat noua casă. Desigur, au contat și banii adunați din prestația ei pe platforma pentru adulți Only Fans.  

”L-am vândut în două zile după ce l-am pus pe Instagram, probabil că, a contat faptul că sunt cunoscută. Să știi că am avut multe cereri și l-am vândut în două zile. Este cineva din cartier, un vecin și-a dorit să fie lângă părinți așa că l-am vândut”, a declarat Crudu. Cum arăta „prăfuitul” apartament vândut? Iată:

Noua casă a lui Crudu: În pădure, ca în Scufița Roșie

Daniela Crudu și iubitul ei deja știu cum o să arate noua casă. Situată lângă pădure, în comuna Roșu, de parcă ar fi în basmul Scufița Roșie. Poate chiar e…Într-un moment de maximă sinceritate dfin 2014, Cruduţa le-a povestit apropiaţilor amănunte picante: “Băi, fetelor, eu bag mulţi bani ca să arăt bine noaptea (…). Eu fac aşa încât omul să fie fericit, îi pun lumânări, muzică, facem sex sălbatic, eu sunt actriţă, mă costumez în Scufiţa Roşie, Albă-ca-Zăpada, asistentă, poliţistă, jandarmeriţă, scuteriţă, fata rea din trafic, în pat trebuie să fii o curvă”.

Acum, fosta asistentă TV o să aibă locuința mult visată, spațioasă și bine organizată. Nu se mută imediat, asta fiindcă momentan nu este gata: Crudu a declarat că abia în ianuarie poate să locuiască în ea așa cum trebuie.

În plus, Crudu se dovedește și „ecologistă”: declară că vrea să respire aer curat, noua locuință fiind lângă pădure.

În fapt, toată tevatura cu noua casă a pornit de la faptul că Crudu este însărcinată. Potrivit declarațiilor sale, vestea a făcut-o să ia mai multe decizii care-l au în prim plan pe bebeluș. Una dintre ele fiind o casă mai mare, mai ales că un copil implică multe lucruri, inclusiv o cameră a lui, potrivit B1 TV.

Înainte să apară căsuța din pădure

Daniela Crudu este deja cunoscută ca fiind o persoană lipsită de inhibiții, însă a surprins pe toată lumea în momentul în care s-a reorientat în carieră și și-a început activitatea pe o platformă destinată conținutului pentru adulți. De ceva timp, aceasta s-a hotărât să locuiască alături de sora ei, Ana Maria, în Suedia.

Îmi place mult de tot aici, e liniște, nu mă știe nimeni, e tare. Îmi pot face de cap, fac ce vreau eu, plus că stă sora mea aici. Îmi fac treaba liniștită, nu mă stresează nimeni. Plus că, eu cum fac OnlyFans, nu am probleme când vreau să fac poze, să închiriez un apartament, o casă”, spunea Crudu, înainte să apară ideea cu „căsuța din pădure”.