Reformă ”profundă” la Corpul de control al primului ministru! Dispar 7 posturi

Publicat: 07 mart. 2024, 17:45, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Reformă ”profundă” la Corpul de control al primului ministru! Dispar 7 posturi

Secretariatul General al Guvernului a elaborat un proiect de act normativ privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Corpului de control al prim-ministrului.

Prezentul proiect de act normativ a fost inițiat de către Secretariatul General al Guvernului ca urmare a punerii în aplicare a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, în vederea punerii în aplicare a prevederilor acestei legi, cu modificările și completările ulterioare.

Un proiect de Hotărâre de Guvern prevede stabilirea numărului maxim de posturi de la 92 la 85, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului acestuia, precum și modificarea structurii organizatorice la nivelul Corpului de control al prim- ministrului în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare.

Nota de fundamentare a proiectului spune că au fost desființate funcțiile publice/posturile de serviciu la Serviciul de petiții, la Serviciul juridic, Serviciul de monitorizare și coordonare metodologică și la Serviciul de control al companiilor de stat. ”Facem precizarea că aceste posturi sunt vacante fiind ocupate temporar, prin exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau prin detașare pe post. Personalul care exercită cu caracter temporar aceste funcții de conducere ocupă funcții publice de execuție, astfel încât reorganizarea nu implică eliberări din funcție/ redistribuire pentru acești funcționari publici”, se spune în documentul respectiv.

În fruntea Corpului de control al prim- ministrului este Adrian Nicușor Nica. Acesta a fost numit la începutul acestui an. El a fostt șef în ANAF și Hidroelectrica, dar și membru în Consiliul de Administrație al mai multor companii de stat.

Proiectul propune următoarea structură organizatorică la nivelul instituției astfel:

a) Cabinetul demnitarului în subordinea directă a șefului Corpului de control al prim-ministrului, cu respectarea dispozițiilor art. XVII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

b) Direcția juridică și de petiții în subordinea directă a șefului Corpului, condusă de un director, ajutat de un director adjunct, în structura căreia se pot înființa compartimente specifice prin ordin al șefului instituției.

c) Direcția generală de control în subordinea directă a șefului Corpului, condusă de un director general, ajutat de un director general adjunct, în subordinea căreia se propune desfășurarea activității de control în cadrul a două direcții și un compartiment, respectiv:

1. Direcția de control al ministerelor, condusă de un director, în structura căreia se pot înființa compartimente specifice, prin ordin al șefului Corpului;

2. Direcția de control al agențiilor guvernamentale și companiilor de stat, condusă de un director, în structura căreia se pot înființa compartimente specifice, prin ordin al șefului Corpului.

3. Compartimentul de monitorizare și coordonare metodologică.

d) Serviciul de suport administrativ și documente clasificate în subordinea directă a șefului Corpului de control al prim-ministrului, condus de un șef serviciu, în structura căruia se pot înființa compartimente specifice, prin ordin al șefului instituției.