De vorbă cu Ilie Pintea, autorul cărții „Afganistan. Chipuri ale războiului”

Recent, corespondentul de război și, mai nou, autorul Ilie Pintea a lansat albumul „Afganistan. Chipuri ale războiului”, un volum care acoperă cele cinci deplasări ale sale în această țară, dar care este în același timp și un omagiu adus sanitarului Mădălin Stoica, căzut în misiune în Afganistan în anul 2017.

Caporalul Mădălin Stoica, de loc din Buzău, avea 41 de ani, era căsătorit și a lăsat în urma sa o fată, care a și fost prezentă, de altfel, la lansarea cărții lui Ilie Pintea. Mădălin Stoica a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu ordinul Steaua României.

„Cel mai greu a fost să uit că sunt jurnalist, pentru că în munca mea este esențial să fii foarte concis, să spui o poveste în cât mai puțin timp. Ei, aici a trebuit să urmez un proces invers, în care să-mi dau voie să spun povestea așa cum o simțeam și să fiu și subiectiv”, a declarat Ilie Pintea pentru Puterea.ro, cu referire la procesul de scriere a cărții.

Acesta spune, de asemenea, că speră să îi ia cu el pe cititori în călătoria oferită de lectură, iar ei să vadă prin ochii săi Afganistanul.

Exact din acest motiv, adaugă Ilie, a adunat în carte peste 100 de fotografii și 10 coduri QR care duc spre tot atâtea reportaje video, pentru ca cititorii să poată vedea și auzi, de exemplu, alarma de atac aerian în baza Kandahar, pe care el o povestește, de altfel, în text, doar că i s-a părut important ca și alții să poată auzi și vedea efectiv un astfel de moment.

Autorul mai arată faptul că i-a luat aproape un an să scrie cartea, pentru că deși avea cronologia a ceea ce se întâmplase, i-a fost totuși foarte greu să scrie într-un mod literar.

De asemenea, mai spune el, cartea poate fi asimilată unui reportaj literar, dar pentru că nu a avut deloc încredere inițial într-un astfel de demers, stilistic vorbind, a urmat un curs de scriere creativă, care i-a folosit în a-i confirma că ceea ce face este bine.

„Scrisesem doar primul capitol, cel din 2013, și mă blocasem, nu știam dacă e bine ce fac și atunci cursul ăsta m-a ajutat să-mi structurez și mai bine ideile, să-mi fac un plan mult mai consecvent și să am încredere în ceea ce fac. M-am ferit să citesc cărți despre Afganistan, tocmai ca să nu mă influențeze.” – Ilie Pintea  

Pe de altă parte, acesta spune că, înainte de a pleca, în 2013, a citit cam tot ce putea găsi despre Afganistan, inclusiv o teză de doctorat din care a reușit să înțeleagă foarte bine contextul locului în care mergea.

Totodată, mai adaugă Ilie Pintea, a citit și o carte pe care o recomandă și care se numește „Leii din Kandahar”, povestea unui căpitan de la forțele speciale scrisă împreună cu un jurnalist („Lions of Kandahar: The Story of a Fight Against All Odds”, de Rusty Bradley și Kevin Maurer, n.r.), care este extrem de reprezentativă pentru ceea ce se întâmpla acolo.

Cât despre Mădălin Stoica, autorul povestește că era un bărbat de vârsta lui, care se afla pentru prima dată în Afganistan atunci, el fiind sanitarul plutonului din care făcea parte, „omul care se pregătise să salveze vieți, doar că pe acesta nu a avut cine să-l salveze”.

Autorul povestește că a ieșit împreună cu el în câteva misiuni în satele din jurul Kandaharului, din jurul bazei militare, momente în care au povestit o grămădă de lucruri legate de familie, de pasiunile lui Mădălin Stoica, dar și de cursurile pe care acesta le făcuse, pentru că, adaugă Ilie Pintea, nu e chiar simplu să fii sanitarul unui pluton combatant.

Astfel, spune Ilie, el și sanitarul s-au apropiat foarte mult, mâncând împreună, atunci când Mădălin Stoica nu era în misiune, iar timp de două săptămâni „într-un fel sau în altul s-au intersectat” în acel loc.

„Genul ăsta de camaraderie se creează în astfel de condiții pentru că lucrurile sunt mult mai dense și mai concentrate. Prieteniile se leagă altfel, faptul că treci împreună cu niște oameni prin niște situații care acolo sunt la ordinea zilei, cum ar fi atacurile cu rachete, te face să legi o altfel de relație cu oamenii.” – Ilie Pintea

Autorul cărții mai adaugă faptul că a luat moartea caporalului ca pe o pierdere personală, tragicul eveniment petrecându-se la câteva zile după ce el s-a întors în România.

„M-a durut foarte tare faptul că moartea lui a fost doar o știre clasică, cu niște imagini alb-negru, puțin despre el și a doua zi viața mergea mai departe, lucru care mi s-a părut nedrept”, concluzionează Ilie Pintea. 

Mai multe articole...

Cele mai citite articole