Departamentul pentru Românii de Pretutindeni lansează Programul „Sprijinirea educației în limba română”

Publicat: 06 sept. 2022, 16:22, de Ziarul Puterea, în POLITICĂ , ? cititori
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni lansează Programul „Sprijinirea educației în limba română”

Educația reprezintă cel mai eficient și cel mai trainic vector de conservare și dezvoltare a identității naționale.

Însușirea și folosirea limbii române, în paralel cu transmiterea elementelor de cultură și civilizație românească, de istorie și geografie a României, vizează cel mai important segment al comunității românești din afara granițelor, tânăra generație. Aceasta deține cel mai important rol în perpetuarea și dezvoltarea sentimentului de apartenență la identitatea românească.

În acest context, pentru anul în curs, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a stabilit Educația ca domeniu prioritar de intervenție și lansează Apelul competitiv de selecţie a beneficiarilor de granturi pentru Programul Sprijinirea educației în limba română, structurat pe două linii, după cum urmează:

Linia A) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care desfășoară activități educative în limba română.

Linia B) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care au încheiat acorduri de parteneriat cu unitățile de învățământ publice cu predare în limba română din afara granițelor pentru dotarea claselor.

Condițiile de acordare, utilizare și decontare a sprijinului financiar sub formă de grant pot fi consultate pe site-ul Departamentului, secțiunea Finanțări.

Echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni vă stă la dispoziție pentru informații suplimentare, clarificări și  îndrumări în vederea accesării fondurilor nerambursabile la adresa de mail proiecte@dprp.gov.ro. Formularele necesare se găsesc aici.