Depresia poate fi tratată? Experiența tinerei care începe o nouă viaţă, după ani de suferinţă (VIDEO)

Publicat: 09 oct. 2021, 05:00, de Eliza Popa, în Sănătate , ? cititori
Depresia poate fi tratată? Experiența tinerei care începe o nouă viaţă, după ani de suferinţă (VIDEO)

Povestea tinerei în vârstă de 36 de ani care suferea de depresie gravă și a fost tratată cu succes în Statele Unite cu ajutorul unui implant cerebral electric, a făcut deja înconjurul lumii.

Este vorba despre un tratament experimental, care poate fi folosit numai în cazul unor pacienţi cu o tulburare mentală gravă, relatează BBC. Depresia majoră (MDD – Major Depressive Disorder) afectează, după estimări de dată recentă, aproximativ 16 milioane de americani, spre exemplu. Priun urmare, acest nou pas al cercetătărilor este considerat de maximă importanță.

Într-o primă fază cercetătorii au reuşit, cu ajutorul unui implant cerebral, să localizeze zona cerebrală a acesteia în care se manifestau simptome depresive. Ei au decis ulterior să instaleze un implant permanent care să detecteze activitatea „specifică depresiei”, în amigdala cerebrală a tinerei Sarah – cea care a făcut „obiectul” procedurii. Acest procedeu permite implantului să transmită zilnic aproximativ 300 de mici descărcări electrice nedureroase creierului tinerei pentru tratarea depresiei.

Un progres incredibil

Acest experiment este considerat un „progres incredibil în cunoaşterea noastră a funcţiei cerebrale care stă la baza bolilor mentale”, a declarat coordonatoarea proiectului, Katherine Scangos, profesor asistent de psihiatrie clinică la Universitatea California din San Francisco.

Când am fost stimulată prima oară, am simţit cea mai intensă senzaţie de bucurie iar depresia mea a fost un coşmar îndepărat pentru un moment. Era pentru prima oară când am râs sau zâmbit spontan în ultimii cinci ani”, a declarat Sarah, pacienta tratată. Ea a mai adăugat că începe o nouă viaţă după cinci ani de suferinţă, apreciind că această terapie i-a redat „o viaţă ce merită să fie trăită”. Chiar dacă intervenția a costat aproximativ 35.000 de dolari…