Despăgubiri record după un avort soldat cu complicații grave. Câţi bani are de primit pacienta
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/medic-shutterstock_2476573373.jpg)
Un caz grav de malpraxis petrecut la Spitalul Filantropia din București în urmă cu câțiva ani s-a încheiat cu o decizie judecătorească prin care unitatea medicală și un medic ginecolog au fost obligați să plătească daune morale în valoare de 80.000 de euro unei paciente.
Medicul şi spitalul trebuie să plătească daune
Sentința instanței prevede ca spitalul, împreună cu medicul Mădălina Gheorghe, să suporte despăgubirile pentru vătămarea corporală cauzată printr-o intervenție medicală efectuată greșit, care a pus viața femeii în pericol.
„Discutăm despre un medic ginecolog care a desfășurat o manevră medicală în mod greșit și care aproape a costat-o viața pe pacientă. Deși s-a plâns că se simte foarte rău, aceasta a fost trimisă acasă, iar în scurt timp a ajuns în stare gravă la un alt spital. Operată vreme de mai multe ore, alți medici i-au salvat viața”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, cel care a reprezentat-o pe pacientă.
Pacientă externată deşi avea simptome alarmante
Incidentul s-a petrecut în februarie 2019. Potrivit documentelor anchetei, la data de 21 februarie, medicul i-a efectuat femeii o întrerupere de sarcină la Spitalul Filantropia. În timpul procedurii, s-a produs o perforație a tranșei uterine, complicație care nu a fost observată și tratată la timp. Deși pacienta prezenta simptome alarmante, aceasta a fost externată fără o supraveghere medicală corespunzătoare.
Starea de sănătate a femeii s-a agravat rapid, astfel că, în aceeași zi, ea a ajuns de urgență la Spitalul Universitar Elias. Acolo, medicii au fost nevoiți să intervină chirurgical, în cadrul unei operații de mai multe ore, pentru a-i salva viața.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a deschis atunci un dosar penal pe numele medicului, acuzațiile vizând vătămare corporală din culpă. Într-un comunicat de presă transmis în 2020, procurorii arătau că nediagnosticarea perforației uterine a pus în pericol viața pacientei. Totuși, procesul penal a încetat după ce fapta s-a prescris.
Cazul a continuat pe latură civilă, iar instanța a decis acordarea unor despăgubiri record – 80.000 de euro – pentru suferințele cauzate. Suma trebuie plătită solidar de către spital și medicul implicat.
Decizia reprezintă unul dintre cele mai semnificative cazuri de sancționare a malpraxisului medical din România, aducând din nou în atenție responsabilitatea cadrelor medicale și importanța respectării protocoalelor de supraveghere post-operatorie.
Ce este malpraxisul medical?
Malpraxisul reprezintă eroarea profesională săvârșită de personalul medical – medici, asistente, farmaciști sau alte cadre sanitare – prin care se aduce un prejudiciu pacientului, fie prin acțiune, fie prin omisiune. În România, noțiunea este reglementată de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Malpraxisul poate îmbrăca mai multe forme: diagnostic greșit, tratament aplicat incorect, lipsa supravegherii corespunzătoare a pacientului, neglijența în efectuarea unei proceduri medicale sau nerespectarea standardelor profesionale. Consecințele pot varia de la agravarea unei afecțiuni până la vătămări corporale grave ori chiar deces.
Victimele malpraxisului au dreptul să solicite despăgubiri materiale și morale în instanță, atât de la medicul implicat, cât și de la unitatea medicală. De asemenea, există proceduri de soluționare prin comisiile de malpraxis organizate la nivel județean.